Statele Unite nu au reușit luni să blocheze o declarație comună a ONU privind drepturile femeilor, transmite dpa. La votul în Comisia Națiunilor Unite pentru Statutul Femeilor, 37 din cele 44 de state membre au susținut un text de compromis; SUA au dat singurul vot împotrivă, iar alte șase țări s-au abținut.

Karin Prien, ministrul pentru femei al Germaniei, a susținut declarația care vizează garantarea drepturilor femeilor prin sistemul judiciar și respingerea legislației discriminatorii. ''Regret că nu toată lumea este de acord cu angajamentele noastre colective privind egalitatea de gen, luate la Beijing în 1995'', a spus ea.

Anterior, reprezentantul SUA obiectase față de proiectul de declarație pe motiv că acesta conține ''formulări ambigue care promovează ideologia de gen''. Textul includea de asemenea angajamente față de de sănătatea sexuală și a reproducerii considerate de partea americană prea vagi, precum și pasaje - referitoare la discursul motivat de ură - despre care Washingtonul a afirmat că pot duce la cenzură.

Statele Unite au încercat inițial să blocheze sau să amâne adoptarea declarației, însă după ce nu au reușit, reprezentantul lor a propus amendamente. Majoritatea membrilor comisiei nu a fost însă de acord cu redeschiderea textului de compromis negociat timp de câteva săptămâni.

Necesitatea votului a fost o premieră în cei 80 de ani de activitate a comisiei, remarcă dpa. Astfel de declarații sunt de obicei adoptate prin consens și aprobate prin aclamație, chiar dacă unele state nu sunt complet de acord cu fiecare pasaj. De data aceasta, nu s-a reușit obținerea unui astfel de consens. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)