Președintele francez Emmanuel Macron a respins marți apelul omologului său american Donald Trump de implicare militară într-o coaliție de țări care să asigure securitatea navigației comerciale în fața represaliilor iraniene în Strâmtoarea Ormuz, menționând că Franța ar putea lua parte la o astfel de coaliție numai după încetarea ostilităților dintre Iran, de o parte, și SUA și Israel de cealaltă parte, potrivit declarațiilor sale consemnate de AFP și Reuters.
'Noi nu suntem parte a conflictului, prin urmare Franța nu va participa niciodată la operațiuni pentru deschiderea sau eliberarea Strâmtorii Ormuz în actualul context', a indicat Macron la începutul unei ședințe a consiliului național de apărare, la care s-a discutat despre războiul pornit de SUA și Israel împotriva Iranului.
'Dar suntem convinși că odată ce situația va fi mai calmă (...), adică după ce valul bombardamentelor va fi încetat, noi suntem pregătiți, împreună cu alte națiuni, să preluăm responsabilități ale unui sistem de escortă' a navelor comerciale, a adăugat Macron, subliniind însă că o astfel de acțiune va necesita discuții inclusiv cu Iranul.
Așadar, el l-a contrazis astfel pe președintele american Donald Trump, care susținuse luni că Macron i-a spus că Franța este dispusă să ajute la deblocarea strâmtorii.
Trump a amenințat anterior cu 'consecințe foarte grave pentru viitorul NATO' dacă țările Alianței refuză să trimită nave militare în zona Strâmtorii Ormuz, cerere față de care statele membre ce s-au exprimat în această chestiune au manifestat deja rezerve. Regatul Unit și Germania se numără printre aliații SUA care au exclus o misiune NATO pentru restabilirea traficului maritim în Strâmtoarea Ormuz.
Refuzul din partea Germaniei a fost unul ferm. 'Cum se așteaptă Donald Trump ca o mână sau două mâini de fregate europene să facă în Strâmtoarea Ormuz ceea ce puternicele forțe navale americane nu pot face ?', a remarcat ministrul german al apărării, Boris Pistorius. 'Acesta nu este războiul nostru, nu noi l-am început', a completat ministrul german. Berlinul l-a atenționat de asemenea pe Trump că NATO, ca alianță defensivă, nu are nicio legătură cu războiul pornit de SUA și Israel împotriva Iranului.
Confruntat cu asemenea reacții, Trump a criticat luni ceea ce a numit 'lipsa de entuziasm' a aliaților SUA. 'Unii sunt foarte entuziasmați, alții nu, iar unele sunt țări pe care le-am ajutat timp de mulți, mulți ani la rând. Le-am protejat de surse externe teribile, iar ele nu prea sunt entuziaste. Și nivelul de entuziasm contează pentru mine', a indicat Trump la o discuție cu presa la Casa Albă. 'De 40 de ani noi vă protejăm, iar voi nu doriți să vă implicați în ceva foarte minor', și-a continuat el reproșurile.
Corpul Gărzilor Revoluționare iraniene a amenințat că va lovi în strâmtoare orice navă ce are legături cu SUA, cu Israelul și cu țările susținătoare ale acestora, în timp ce SUA încă ezită să recurgă la opțiunea riscantă a escortării militare a navelor comerciale ce traversează această cale navigabilă prin care tranzitează aproximativ 20% din comerțul mondial cu petrol și gaze naturale lichefiate (GNL).AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Franța ar putea participa la securizarea Strâmtorii Ormuz după ce se termină războiul, îi transmite Macron lui Trump

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI.
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Pe
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE es
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pe
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf









