Președintele american Donald Trump a declarat luni pentru presă că nu crede că Israelul ar folosi o armă nucleară pentru a-și rezolva problemele, deși statul israelian nu a recunoscut niciodată că deține arme nucleare, relatează dpa.

Întrebat de un jurnalist despre un comentariu făcut într-un podcast de consilierul lui Trump, David Sacks, în care acesta a speculat că Israelul ar putea escalada războiul și ar putea lua în considerare utilizarea unei arme nucleare, Trump a afirmat că 'Israelul nu ar face asta. Israelul nu ar face niciodată asta'.

Israelul a urmat ani de zile o politică de ambiguitate deliberată pentru a evita confruntările legate de programul său nuclear. Politicienii israelieni de rang înalt au subliniat în repetate rânduri că Israelul nu ar fi prima țară din Orientul Mijlociu care deține arme nucleare.

Conform estimărilor Institutului Internațional de Cercetare a Păcii de la Stockholm (SIPRI), Israelul deține 90 de ogive nucleare. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)