Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți că țara sa nu mai are nevoie de ajutorul altor țări din NATO, după ce solicitarea sa de asistență pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz a fost respinsă de majoritatea aliaților SUA, transmit AFP și Reuters.
''Statele Unite au fost informate de majoritatea 'aliaților' noștri din NATO că nu ar dori să fie implicați în operațiunea noastră militară contra regimului terorist iranian'', a scris Trump pe rețeaua sa Truth Social.
''Nu mai avem nevoie și nu mai dorim ajutorul țărilor NATO. NU AM AVUT NICIODATÃ NEVOIE'', a adăugat liderul american, care a menționat de asemenea Japonia, Australia și Coreea de Sud, alți aliați care au respins cererea Washingtonului.
''Cred că NATO face o greșeală foarte prostească. Toată lumea este de acord cu noi, dar ei nu vor să ajute. Și noi, ca State Unite ale Americii, trebuie să ne amintim asta pentru că noi credem că este destul de șocant. Totuși, nu sunt surprins de acțiunile lor, pentru că întotdeauna am considerat NATO, care ne costă sute de miliarde de dolari pe an pentru a proteja aceste țări, drept un sistem cu sens unic'', a subliniat Donald Trump.
Președintele american Donald Trump a făcut în weekend un apel către aliații SUA să vină în ajutor pentru asigurarea securității navigației prin strâmtoarea Ormuz, rută strategică pentru transportul mondial de hidrocarburi, în timp ce forțele iraniene continuă atacurile asupra acestei căi navigabile vitale, pe fondul războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului, conflict intrat deja în a treia săptămână.
Trump a declarat că administrația sa a contactat deja șapte țări, dar a refuzat să le numească. Totuși, într-o postare anterioară pe rețelele de socializare, șeful administrației de la Washington afirmase că speră ca Franța, China, Japonia, Coreea de Sud, Regatul Unit și alte țări să participe.
Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat marți că este exclus ca Franța să se angajeze în ''operațiuni'' de securizare a strâmtorii Ormuz ''în contextul actual, cu bombardamente'', dar a precizat că, de îndată ce situația redevine ''mai calmă'', Parisul ar putea participa la ''escortarea'' navelor comerciale prin această rută strategică pentru economia mondială.
De asemenea, Regatul Unit a respins cererea președintelui SUA.
Iranul a blocat practic strâmtoarea Ormuz, o cale navigabilă îngustă între Iran și Oman, întrerupând furnizarea a circa o cincime din necesarul de petrol la nivel mondial. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Trump: Celelalte țări din NATO nu doresc să se implice în operațiunea militară din Iran

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI.
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Pe
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE es
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pe
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf









