Germania a cerut Uniunii Europene să extindă relațiile economice cu Siria pentru a ajuta țara să se redreseze și să se stabilizeze mai rapid după mai bine de 12 ani de război civil, conform unui document adresat Comisiei Europene, relatează miercuri dpa.

Berlinul sugerează începerea discuțiilor cu Banca Europeană de Investiții, deținută de cele 27 de state membre ale blocului comunitar, pentru o posibilă revenire în Siria.

Documentul propune, de asemenea, o analiză a potențialelor măsuri de facilitare a comerțului pentru sectoarele agricol și textil siriene.

Pe termen lung, ar trebui luat în considerare un acord de parteneriat mai extins între UE și Siria, se arată în document.

Milioane de sirieni au fugit din țară în timpul conducerii dictatorului Bashar al-Assad, înlăturat de la putere în decembrie 2024 de o alianță de grupări rebele condusă de islamiști, după ani de război civil sângeros.

În pofida schimbării de regim, mulți dintre cei care au venit în UE ca refugiați au ezitat până acum să se întoarcă în țară, deoarece perspectivele economice ale Siriei rămân sumbre, în pofida ridicării sancțiunilor europene.

Minoritățile sunt, de asemenea, îngrijorate dacă vor avea un loc în țară sub președintele interimar Ahmed al-Sharaa, un fost luptător Al-Qaida.

Fost lider insurgent, Al-Sharaa s-a distanțat de atunci atât de gruparea Al-Qaida, cât și de Statul Islamic. Cu toate acestea, rămân îndoieli dacă el a abandonat complet ideologia extremistă.

UE a ridicat în noiembrie sancțiunile care îl vizau pe Al-Sharaa, anterior inclus pe lista blocului comunitar cu persoane implicare în acte teroriste.

Documentul german menționează că lipsa perspectivelor economice ar putea pune în pericol procesul de tranziție politică și, în consecință, stabilitatea generală a țării. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)