Cancelarul german Friedrich Merz a salutat joi ceea ce a numit semnale din partea președintelui american Donald Trump că acțiunile de luptă din Iran ar putea lua sfârșit, ceea ce ar permite Europei să contribuie la asigurarea păcii în Orientul Mijlociu, relatează AFP și EFE.

'Sunt în mod expres recunoscător că președintele american a transmis aseară un semnal în acest sens, și anume că este pregătit să pună capăt luptelor', a declarat el presei înaintea unui summit UE la Bruxelles.

Trump a afirmat miercuri seară că Israelul a 'atacat violent' principalul zăcământ de gaze al Iranului, o escaladare semnificativă a războiului israeliano-american împotriva iranienilor, dar a adăugat că Israelul nu va mai desfășura astfel de atacuri decât dacă Teheranul va riposta.

Merz a reiterat că Europa este pregătită să ajute la stabilizarea Orientului Mijlociu odată ce acțiunile de luptă vor înceta.

'Vreau să transmitem un semnal clar că suntem dispuși să ajutăm, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, luptele trebuie să înceteze', a spus Merz, subliniind că 'putem să ne implicăm doar atunci când armele vor înceta'.

Dacă luptele vor se vor opri în următoarele zile, ceea ce presupune, de asemenea, ca Iranul să își abandoneze programul nuclear, să pună capăt terorismului și să-și demonstreze dorința de a se angaja în dialog, 'vom merge în direcția corectă', a adăugat el.

'Și atunci putem face multe, inclusiv deschiderea căilor maritime și menținerea lor libere, dar nu vom face asta atât timp cât ostilitățile continuă. O vom face doar atunci când luptele se vor fi încheiat', a reiterat el, adăugând că acest lucru va necesita și un mandat internațional, care în prezent nu există.

În acest sens, a adăugat cancelarul german, mai sunt 'mulți pași de făcut' înainte ca un astfel de subiect să poată fi discutat.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)