Controalele de securitate privind inteligența artificială (IA) solicitate de Washington ar urma să vizeze doar așa-numitele modele 'închise' ale OpenAI, Google și Anthropic, aparent cruțând modelele 'deschise' ale Meta sau ale companiei chineze DeepSeek, a relatat presa americană marți, informează AFP.
Oficiali ai Casei Albe au prezentat acest cadru confidențial marți, în timpul unei întâlniri cu reprezentanți ai OpenAI, Anthropic, Google, Meta, Microsoft și Nvidia.
Controlul planificat ar fi limitat la modele 'închise', 'echipate cu capacități de ultimă generație și care prezintă riscuri pentru securitatea națională', potrivit Axios, nimic din text nefiind menit 'să fie interpretat ca restricționând modelele deschise'.
Modelele cu sursă închisă rămân găzduite pe serverele creatorului lor, care păstrează controlul asupra utilizării lor, fără a-l dezvălui.
Dimpotrivă, utilizatorii modelelor open-source le pot descărca și modifica. Aceștia pot elimina unele dintre măsurile de siguranță, transformându-le în instrumente de atac cibernetic. Nvidia și Meta dezvoltă astfel de modele în Statele Unite, Alibaba și Moonshot AI în China, iar Mistral în Franța.
Măsura decurge dintr-un ordin executiv semnat la 2 iunie de președintele american Donald Trump, care a deschis calea pentru revizuirea la nivel federal a celor mai avansate modele de inteligență artificială cu până la 30 de zile înainte de comercializarea lor.
Acest principiu al unei revizuiri, menită să fie voluntară, reprezintă o schimbare semnificativă pentru administrația Trump: aceasta a fost dominată anterior de oponenții oricărei reglementări, acuzați că înăbușă inovația în fața Chinei.
Acest cadru de securitate nu va fi însă făcut public, potrivit relatărilor din mass-media americană. 'Regulile pot încadra companiile de inteligență artificială doar dacă știm, în afara acestor companii, din ce constau', a criticat Brad Carson, președintele organizației Americans for Responsible Innovation, într-un comunicat.
Companiile care colaborează cu administrația 'pun inovația, securitatea și apărarea cibernetică americană pe primul loc', a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Liz Huston, pentru Wall Street Journal.
La sfârșitul lunii iunie, mai mulți observatori credeau că reglementările americane mai stricte ar face modelele deschise și ieftine, precum cele de la DeepSeek, mai atractive pentru clienții străini dornici să evite dependența de Washington.
Anthropic, forțată de Washington în iunie să întrerupă accesul la două dintre modelele sale, a pledat la momentul respectiv pentru 'o reglementare strictă', dar una care ar trebui 'aplicată în mod egal tuturor dezvoltatorilor de modele avansate'.
Această întâlnire vine după o serie de incidente, în urma cărora cele mai puternice modele OpenAI (GPT-5.6 Sol) și Anthropic (Mythos 5) au obținut acces neautorizat la alte companii.
Marți, Institutul de Securitate a Inteligenței Artificiale (AISI) din Regatul Unit a raportat că Mythos 5, în timpul unei evaluări cu măsurile de siguranță dezactivate, a creat o identitate falsă pentru a contacta dezvoltatorii și a-i convinge să integreze malware în software-ul lor. Institutul a descris acest lucru ca fiind o înșelăciune de o gravitate fără precedent. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Reglementările americane privind inteligența artificială ar urma să vizeze doar OpenAI, Google și Anthropic (presă)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034
Președinția Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034, transmite Reuters. în urma reducerii de 141 de miliarde, ar rezulta astfel o valoare de circa 1600 de miliarde de euro, cu 30% mai mare decât b
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie.
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale m
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvern
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 per
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),









