Cancelarul german Friedrich Merz îi va primi joi la un dejun de lucru pe mai mulți șefi de stat și de guvern ai așa-numitelor țări 'frugale' membre ale UE, inclusiv Olanda, Austria, Finlanda și Danemarca, pentru a se coordona cu acestea și a stabili o poziție comună privind cadrul financiar multianual (CFM) al UE pe șapte ani aferent perioadei 2028-2034, relatează luni agenția EFE.
Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Stefan Kornelius, a confirmat luni la o conferință de presă că aceste țări împărtășesc o poziție asemănătoare și 'pledează pentru un CFM riguros cu costurile și modernizat'.
Același purtător de cuvânt a reamintit că Merz a subliniat anterior necesitatea unei propuneri de buget pentru perioada 2028-2034 cu reduceri de sute de miliarde de euro față de propunerea avansată de Comisia Europeană. În opinia guvernului de la Berlin, propunerea concepută de Bruxelles este 'nesustenabilă', relevă un document guvernamental intern consultat la sfârșitul lunii iunie de Reuters.
Cel mai mare contributor net la bugetul comunitar, Germania este alarmată de creșterea majoră propusă de Comisia Europeană pentru viitorul cadru financiar multianual, buget care astfel ar însuma peste 2.000 de miliarde de euro, față de aproximativ 1.300 de miliarde de euro pentru perioada 2021-2027.
Prin urmare, Berlinul a cerut o diminuare a acestui buget cu 400 de miliarde de euro, insistând că, chiar și așa, bugetul UE tot ar fi cu 27% mai mare față de cel actual, caz în care contribuția anuală a Germaniei ar ajunge la peste 50 de miliarde de euro.
Friedrich Merz a îndemnat statele membre să ajungă la un acord asupra bugetului anul acesta, pentru a asigura planificarea sa înainte să intre în vigoare în ianuarie 2028, mai ales că anul viitor vor avea loc alegeri importante în Franța, Polonia și Italia și există astfel în 2027 un risc de paralizie instituțională.
Purtătorul său de cuvânt a spus și el luni că Germania, împreună cu celelalte țări 'frugale' (economicoase) insistă pentru un acord privind CFM înainte de sfârșitul anului. 'Aceasta va fi una dintre temele europene predominante în acest semestru, cu obiectivul de a ajunge la un acord până la sfârșitul anului', a menționat reprezentantul guvernului german.
El a recunoscut că dezbaterea privind CFM este complexă și profundă și implică stabilirea obiectivelor de cheltuieli europene și a priorităților. 'Există o listă foarte lungă de dorințe, o listă lungă de nevoi și, ca întotdeauna în cazul unui pachet financiar de o asemenea anvergură, este vorba despre găsirea echilibrului potrivit', a adăugat el.
Cele 27 de state membre ale UE sunt profund divizate între așa-numitele 'frugale', care pledează un buget al UE mai auster, având în vedere constrângerile bugetare naționale, și cele care doresc o creștere a fondurilor pentru politicile agricolă și de coeziune, acestea din urmă sugerând ca modalități de finanțare noi impozite sau împrumuturi.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat luna trecută liderii statelor UE să găsească noi surse de venituri pentru cadrul financiar multianual pe șapte ani aferent perioadei 2028-2034, avertizând că, în caz contrar, vor trebui să aleagă între a crește contribuțiile naționale la bugetul comunitar și a accepta o reducere de până la 40% a bugetului deja propus de Bruxelles.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Cancelarul german se va coordona cu liderii țărilor 'frugale' în discuțiile privind viitorul buget multianual al UE

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în specia
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf









