Prim-ministrul britanic Andy Burnham s-a angajat luni să continue să susțină Ucraina în ciuda 'amenințărilor scandaloase' cu care se confruntă țara sa din partea Rusiei, înaintea unei reuniuni a aliaților europeni ai Kievului pentru a discuta despre sprijinul lor militar, relatează AFP.
Reuniunea statelor membre ale 'Coaliției Voluntarilor', organizată cu ocazia celei de-a 35-a aniversări a independenței Ucrainei, este coprezidată de Regatul Unit, Franța și Germania.
Andy Burnham, aflat în prima sa deplasare internațională, a sosit la Kiev luni dimineață, la fel ca și președintele Consiliului European, Antonio Costa, și alți câțiva lideri. Alții, între care președintele francez Emmanuel Macron, sunt așteptați să participe de la distanță la aceste discuții, care au loc pe fundalul intensificării războiului, la patru ani și jumătate de la începutul acestuia în 2022.
Andy Burnham, într-un discurs alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, s-a angajat să continue să sprijine Ucraina în ciuda 'amenințărilor scandaloase' formulate de Rusia împotriva Regatului Unit.
Ucraina 'nu este o povară pentru securitatea noastră, ci prima linie care protejează Europa', a spus el, comparând lupta cu cea împotriva Germaniei naziste.
Se așteaptă ca el să anunțe că firma de apărare MBDA a fost autorizată să publice informații clasificate necesare pentru a ajuta Ucraina și Franța să stabilească o producție locală a rachetei de croazieră cu rază lungă de acțiune franco-britanice Scalp.
Vestea a stârnit deja indignarea Kremlinului, care a acuzat Londra că obstrucționează pacea și a avertizat că armata sa va localiza 'instalațiile de producție' a rachetelor și le va distruge.
Ucraina încearcă să achiziționeze mai multe sisteme de armament pentru a ataca în adâncul Rusiei, unde vizează, printre altele, infrastructura logistică și petrolieră.
În cursul nopții, depozite aparținând unui comerciant online au fost lovite în sudul Rusiei, iar resturi care au căzut în apropierea unuia dintre ele au ucis cel puțin doi copii și au rănit alți șapte, conform autorităților locale.
În ultimele săptămâni, forțele ruse au lansat roiuri de rachete balistice asupra Kievului, omorând zeci de persoane.
Un atac aerian rusesc asupra unei clădiri rezidențiale din Cernihiv, în nordul Ucrainei, a rănit luni aproximativ 15 persoane, conform autorităților locale.
Vladimir Putin și-a asumat sâmbătă responsabilitatea pentru escaladarea atacurilor din Ucraina. Kievul a 'deschis cutia Pandorei' atacând economia rusă, iar Moscova intenționează să riposteze vizând exporturile agricole ucrainene, a spus el.
'Coaliția Voluntarilor', care se reunește luni după-amiază, a provenit dintr-o inițiativă franco-britanică ce reunește țări pregătite să desfășoare forțe de menținere a păcii în Ucraina în cazul unui armistițiu.
Ea a devenit un forum menit să sprijine ucrainenii în contextul incertitudinii privind angajamentele americane sub președinția lui Donald Trump.
Reuniunea partenerilor are loc pe fondul unor tensiuni politice pentru Volodimir Zelenski, care a respins în acest weekend apelul la alegeri în timp de război făcut de fostul său ministru al Apărării, Mihailo Fedorov.
Luni, într-un discurs de celebrare a independenței țării, președintele a declarat că dorește să 'păstreze' 'încrederea' pe care concetățenii săi o au în stat. De asemenea, el le-a cerut aliaților săi să ofere Ucrainei 'tot ce are nevoie pentru a opri acest război' înainte ca Vladimir Putin să aibă timp 'să înceapă un altul'.
Ucraina cere, în special, mai multe capacități de apărare aeriană pentru a contracara rachetele balistice pe care Rusia le lansează cu zecile, care sunt foarte greu de interceptat.
Emmanuel Macron s-a angajat sâmbătă că Franța va livra noi rachete interceptoare.
Uniunea Europeană, la rândul său, a anunțat luni eliberarea unei noi tranșe de 6,1 miliarde de euro către Ucraina pentru a-și consolida apărarea aeriană și capacitățile de rachete și muniții.
Kievul se bazează pe sisteme avansate, în principal rachete americane Patriot, pentru a-și proteja spațiul aerian.
Înainte de întâlnirea de luni, Volodimir Zelenski a declarat că livrările de rachete Patriot au scăzut cu aproape jumătate din 2023.
'Pentru 2026, previziunile actuale sunt de 264 de rachete', a specificat președintele ucrainean, adăugând că Ucraina solicită un lot de cel puțin 300 de unități pentru iarna viitoare.
Cu toate acestea, Statele Unite, ale căror stocuri s-au diminuat din cauza războiului din Orientul Mijlociu, sunt reticente în a-i furniza cantități semnificative.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Anda Badea)
Londra își reafirmă sprijinul pentru Kiev împotriva Moscovei, înaintea unei întâlniri a aliaților

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în specia
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf









