Israelul a început evacuarea unui complex aparținând agenției ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA) din Ierusalimul de Est, care funcționa drept centru de instruire, transmite dpa, citând oficiali israelieni.
'Statul Israel nu va permite unei organizații ai cărei angajați au fost complici la terorism și la masacrul din 7 octombrie să opereze pe teritoriul său, și va acționa împotriva acesteia prin toate mijloacele de care dispune', a declarat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit biroului său.
Netanyahu a ordonat evacuarea locului, a precizat biroul său într-un comunicat de marți.
UNRWA a declarat, într-un comunicat, că patru vehicule blindate și peste 50 de membri ai forțelor de securitate israeliene au luat cu asalt clădirea ONU, în timp ce 20 de angajați ai săi se aflau înăuntru.
Ministrul securității naționale, Itamar Ben-Gvir, de extremă dreapta, a publicat o fotografie a centrului de instruire care arată un steag israelian fluturând deasupra clădirii.
Potrivit oficialilor israelieni, pe locul respectiv urmează să fie înființată o școală pentru băieți, unde se va preda conform programei israeliene.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe israelian a descris lucrările drept 'renovări' și a declarat ca UNRWA nu are drepturi de proprietate asupra clădirii, în timp ce Autoritatea Palestiniană a denunțat 'o încălcare gravă a dreptului internațional'.
Presa palestiniană a relatat despre confruntări între palestinieni și forțele de securitate israeliene în timpul operațiunii.
Israelul acuză UNRWA că angajează persoane care au fost implicate în activități teroriste ale organizației islamiste palestiniene Hamas.
Parlamentul israelian a adoptat ulterior o lege care interzice UNRWA să opereze pe teritoriul israelian și le interzice oficialilor israelieni să coopereze cu agenția.
În ianuarie, forțele israeliene au demolat sediul UNRWA din Ierusalimul de Est.
Israelul a capturat Ierusalimul de Est, predominant arab, în timpul Războiului de Șase Zile din 1967 și ulterior l-a anexat. Statutul Ierusalimului rămâne una dintre problemele centrale ale conflictului din Orientul Mijlociu.
Israelul revendică Ierusalimul drept 'capitala sa eternă și indivizibilă', o poziție care este contestată la nivel internațional. Palestinienii, la rândul lor, vor ca Ierusalimul de Est să servească drept capitala unui viitor stat palestinian recunoscut la nivel internațional.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)
Israel a început evacuarea unui centru de instruire al UNRWA în Ierusalimul de Est

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale m
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvern
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI.
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în specia







