Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a solicitat joi reguli care să protejeze copiii pe toate platformele de socializare, în urma acordului la care a ajuns Meta în Statele Unite în această săptămână, relatează AFP.
În plin proces, Meta a fost de acord miercuri să plătească până la 17 miliarde de dolari și să restricționeze accesul adolescenților la Instagram și Facebook în aproximativ 50 de state și teritorii americane, ajungând la un acord cu procurorii generali ai acestora. Acest acord este comparabil cu înțelegerea istorică impusă companiilor de tutun în 1998.
Ulterior, Texasul a anunțat propriul acord: peste un miliard de dolari și restricții similare, ajungându-se astfel la un total de peste 18 miliarde de dolari.
'Copiii nu ar trebui să fie nevoiți să aștepte luarea unor măsuri legale pentru a putea naviga în siguranță online', a scris Volker Turk pe rețeaua X.
Înaltul Comisar a subliniat că noile măsuri luate de Meta în statele și teritoriile americane vizate 'sunt în acord' cu cerințele sale.
Însă 'trebuie aplicată o abordare axată pe siguranță în întregul sector', a îndemnat el.
'Guvernele trebuie să preia inițiativa, în loc să aștepte ca instanțele și companiile să acționeze', a adăugat el.
Pe 29 mai, Volker Turk a declarat că garantarea siguranței online a copiilor este o prioritate urgentă. El a susținut că o concentrare exclusivă pe restricțiile de vârstă nu va schimba designul și algoritmii care au făcut ca aceste platforme să fie periculoase.
Giganții tehnologici trebuie să integreze siguranța 'prin proiectare, în loc să plaseze această responsabilitate pe seama părinților și copiilor', a afirmat el deja la momentul respectiv.
Biroul său a publicat zece linii directoare pentru siguranța online a copiilor. Ele includ asigurarea implicită a protecției maxime a datelor copiilor. De asemenea, ele indică faptul că 'micro-targetarea' minorilor în scopuri comerciale 'nu ar trebui permisă'.
Acordul încheiat de Meta în Statele Unite rezolvă doar un aspect, cel mai grav, al amplei bătălii juridice în care toate platformele de socializare sunt acuzate că au declanșat o criză de sănătate mintală în rândul tinerilor americani.
În UE, Meta face, de asemenea, obiectul unor investigații ale Comisiei Europene din motive similare.
Pe 10 iulie, Comisia Europeană a ordonat gigantului tehnologic american să modifice interfețele Facebook și Instagram, considerate a da prea mare dependență, sub amenințarea unei amenzi foarte mari.
Bruxellesul critică grupul lui Mark Zuckerberg pentru că nu a evaluat corect și nu a atenuat în mod corespunzător riscurile ca utilizatorii celor două platforme să dezvolte dependențe, în special minorii și adulții vulnerabili, din cauza funcțiilor concepute pentru a le menține atenția cât mai mult timp posibil.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Anda Badea)
ONU solicită reguli pentru toate rețelele sociale, după acordul cu Meta din SUA

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI.
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Pe
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE es
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pe
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf









