Fostul președinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de mită de la grupul chinez Sinohydro în schimbul unui contract pentru construirea unei hidrocentrale, transmit AFP, Reuters și EFE.
Lenin Moreno era vicepreședintele lui Rafael Correa la data comiterii faptelor, între 2007 și 2013, pentru care Parchetul ceruse o pedeapsă de șase ani și jumătate de închisoare.
Tribunalul ''îl declară vinovat pentru delictul de #corupție pe fostul vicepreședinte al Republicii, Lenin M.'', impunându-i o pedeapsă de cinci ani de închisoare, a indicat Parchetul ecuadorian pe rețeaua X.
Potrivit acuzării, Lenin Moreno a participat la o rețea de corupție ce a activat în perioada 2009-2018 pentru construirea centralei hidroelectrice Coca Codo Sinclair.
Moreno a respins acuzațiile și a denunțat o persecuție politică orchestrată de Rafael Correa.
În acest dosar mai sunt implicate circa 20 de persoane, printre care soția lui Lenin Moreno și una dintre fiicele lor, precum și un fost ambasador chinez la Quito. După verdict, fostul președinte a afirmat că ''nu a primit nici măcar o singură centimă de la Sinohydro'', compania chineză acuzată că a dat mită în valoare de 76 de milioane de dolari.
Rafael Correa a condus Ecuadorul între 2007 și 2017. Ulterior, el a contribuit la alegerea protejatului său Lenin Moreno în funcția de președinte, însă cei doi au intrat în conflict după ce acesta din urmă a preferat o orientare politică mai spre dreapta și o apropiere de SUA.
Correa trăiește în Belgia după ce a renunțat la putere și a fost condamnat în contumacie, în 2020, la opt ani de închisoare tot pentru corupție. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Gabriela Badea)
Ecuador: Fostul președinte Lenin Moreno, condamnat la cinci ani de închisoare pentru corupție

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în specia
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf









