'Un servitor exigent' pentru Franța, 'un mare om de stat', 'o referință': fostul premier francez Edouard Balladur a încetat din viață luni la vârsta de 97 de ani, a anunțat familia sa pentru AFP.
Edouard Balladur a fost ultimul prim-ministru al lui Francois Mitterrand, din martie 1993 până în mai 1995. El va rămâne în istoria politică drept 'prietenul de 30 de ani' al lui Jacques Chirac, devenit rivalul său în timpul aprigei campanii prezidențiale din 1995 care va pune capăt ambițiilor sale.
El 'avea Franța în inimă. I-a fost un servitor exigent, cumpătat, devotat', a reacționat pe X președintele francez Emmanuel Macron.
'A fost un om de stat cu spirit reformator și va rămâne o referință pentru mulți bărbați și femei din familia sa politică', a subliniat premierul francez Sebastien Lecornu.
'Pierd un om care a fost pentru mine un exemplu, un mentor și un prieten', a deplâns fostul președinte Nicolas Sarkozy, care a fost tânărul său ministru al bugetului. 'Nu aș fi avut cariera politică pe care am avut-o fără încrederea sa', a adăugat el.
'Căutând să convingă și niciodată să seducă, el a fost unul dintre acei politicieni care au o părere înaltă despre alegători pentru că au o idee nobilă despre Franța', a salutat liderul partidului Les Republicains (LR, dreapta), Bruno Retailleau.
Președintele al Senatului francez, Gerard Larcher (LR), a salutat la rândul său 'un mare om de stat' care a 'încarnat o anumită idee despre autoritatea statului, rigoarea bugetară și responsabilitatea politică'.
Intrat la 35 de ani în cabinetul lui Georges Pompidou, pe atunci premierul lui Charles de Gaulle, Edouard Balladur a participat, în timpul evenimentelor din mai 1968 - o revoltă studențească urmată de o grevă generală masivă - alături de Jacques Chirac, la acordurile de la Grenelle semnate între sindicate și guvern.
El își urmează mentorul, devenit președinte al Franței, la Palatul Elysee, ca secretar general adjunct, apoi secretar general al președinției. Ulterior, Jacques Chirac, devenit președinte al partidului de dreapta RPR, vine să îl caute pentru a-l readuce în politică în anii 1980 și îl numește puternicul său ministru al economiei.
În 1988, Francois Mitterrand este reales pentru al doilea mandat la președinția țării, iar dreapta pierde alegerile legislative.
Aceasta își ia revanșa cinci ani mai târziu, la legislativele din 1993, constrângându-l pe președintele socialist la o nouă coabitare.
Lider al dreptei, Jacques Chirac nu are nicio dorință de a deveni din nou prim-ministru și îi lasă atunci postul lui Edouard Balladur.
El este adesea descris ca un mare burghez plin de trufie sau ca un 'om onest' cu un stil un pic învechit. Cu toate acestea, Edouard Balladur devine un prim-ministru popular.
Bazându-se pe sprijinul majorității opiniei publice și al unei părți a dreptei franceze (inclusiv Nicolas Sarkozy, pe atunci tânăr ministru al bugetului și viitor președinte), el își anunță în ianuarie 1995 candidatura la prezidențiale.
Deși mult timp a fost cotat pe primul loc în sondaje pentru primul tur, avansul său se topește de-a lungul săptămânilor, iar Jacques Chirac se califică în cele din urmă pentru al doilea tur, fiind apoi ales în fața socialistului Lionel Jospin.
Acest eșec va suna sfârșitul ambițiilor sale naționale, iar această bătălie fratricidă între cei doi prieteni 'de 30 de ani' - expresia îi aparține lui Chirac - va diviza pe termen lung dreapta franceză.
Retras din viața politică, Edouard Balladur a fost ulterior pus sub acuzare pentru suspiciuni de finanțare ocultă a campaniei sale prezidențiale, prin intermediul unor comisioane secrete la contracte de armament cu Pakistanul. El a fost achitat de Curtea de Justiție a Franței în 2021, dar nu și fostul său ministru al apărării, Francois Leotard, astăzi decedat, care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: lemonde.fr
