Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Kaja Kallas, a anunțat marți că va lansa săptămâna viitoare un grup la nivel înalt, format din foști lideri politici și militari, între care reprezentanți ai Regatului Unit și Ucrainei, pentru a aborda provocările în materie de apărare dintr-o 'nouă perspectivă', informează EFE.
'Săptămâna viitoare voi lansa un grup la nivel înalt, format din foști lideri politici și militari din mai multe țări ale UE, dar și din Regatul Unit și Ucraina, pentru a analiza dintr-o nouă perspectivă cum să răspundem amenințărilor militare actuale, din ce în ce mai reale', a declarat Kallas la începutul unei reuniuni informale a miniștrilor apărării din UE care se desfășoară în Irlanda.
'De ce să-i implicăm pe acești lideri politici și militari? Cred că știți deja că ei pot spune lucruri pe care noi, ca instituții, este posibil să nu le putem spune', a comentat ea.
Kallas a subliniat că NATO 'rămâne piatra de temelie' a securității europene, în timp ce Statele Unite 'îndeamnă, de asemenea, aliații europeni să își asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare'.
Ea a afirmat că 'sunt multe lucruri pe care le putem face' în UE, cum ar fi 'investițiile în capacitățile potrivite' fără a le replica pe cele pe care le posedă deja SUA, 'întrucât trebuie să ne concentrăm în primul rând pe apărarea teritoriului european'.
'Dar trebuie să valorificăm punctele noastre forte unice - și există multe - între care industriile inovatoare de apărare pe care le avem în Europa, dar și să contribuim cu vasta experiență operațională și inovatoare a Ucrainei', a subliniat fostul prim-ministru eston.
În acest sens, ea a îndemnat noul grup la nivel înalt să 'să conteste gândirea convențională și să privească dincolo de simpla limitare de a face același lucru'.
'Este vorba, de fapt, despre identificarea a ceea ce Europa trebuie să facă diferit pentru a se putea apăra mai bine, mai rapid și mai inteligent', a rezumat ea. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
UE lansează o dezbatere între foști lideri politici și militari privind provocările de securitate

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI.
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Pe
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE es
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pe
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf









