Președintele chinez Xi Jinping a sosit marți seara în Egipt, prima sa vizită în această țară în ultimii zece ani, într-un context în care războiul din Orientul Mijlociu și sancțiunile americane îi amenință interesele economice, relatează AFP.
În a șaptea lună a unui conflict al cărui sfârșit nu se întrevede, Statele Unite au adresat recent un avertisment țărilor care continuă să facă comerț cu Iranul, amenințând că le vor elimina din sistemul financiar occidental.
China, un partener major al Teheranului, în special în ceea ce privește petrolul, este în prima linie și caută sprijinul Egiptului, țară ale cărei bănci sunt, de asemenea, vizate.
Președintele Xi Jinping a sosit seara la Cairo, unde a fost întâmpinat de omologul său Abdel Fattah al-Sissi, au constatat jurnaliștii AFP.
În timpul acestei vizite de două zile, cei doi președinți urmează să discute ''o serie de probleme regionale și internaționale de interes comun'', inclusiv războiul regional, comerțul și investițiile, potrivit unui comunicat al biroului președintelui egiptean.
''Vizita lui Xi are loc într-un moment în care interesele economice ale Chinei sunt direct expuse războiului dintre Statele Unite și Iran'', comentează pentru AFP Gamal Salama, profesor de științe politice la Universitatea din Suez.
''China consideră Cairo un actor strategic influent'', subliniază el.
''Relațiile sale atât cu Washingtonul, cât și cu actorii regionali pot oferi Beijingului acces politic și un levier diplomatic într-o regiune'' în care gigantul asiatic ''vrea să aibă mai mult de spus'', a adăugat Gamal Salama.
Egiptul, care beneficiază de mult timp de ajutor militar american, a participat la eforturile de mediere în conflictul din Orientul Mijlociu și a tras un semnal de alarmă în iulie cu privire la o ''escaladare'', după un atac cu dronă asupra unuia din porturile sale.
''China urmărește în mod clar să obțină cooperarea Egiptului pentru a gestiona și a direcționa afacerile regionale'', confirmă Liu Jia, cercetător la Middle East Institute, cu sediul în Singapore.
China este, de asemenea, preocupată să își întărească cooperarea cu aliații Washingtonului, înainte de vizita liderului său în Statele Unite, programată luna aceasta.
Regele Iordaniei, o țară de asemenea implicată în război, s-a deplasat recent la Beijing.
Împreună cu Abdel Fattah al-Sissi, Xi Jinping ar urma să discute despre Iran și despre strâmtoarea strategică Ormuz, Marea Roșie și Gaza, potrivit mass-media din Cairo.
''Mă bucur să reluăm legăturile noastre de prietenie (...) pentru a stabili un nou plan de acțiune care să aprofundeze parteneriatul strategic general dintre China și Egipt'', a scris Xi Jinping într-un articol publicat marți în presa egipteană.
Sunt așteptate în special acorduri privind inteligența artificială (AI), centrele de date și zona economică a canalului Suez.
China, care se bucură de un important excedent comercial în relația cu cu Egiptul, s-a impus ca un actor de neocolit în Orientul Mijlociu, multiplicând parteneriatele energetice și investițiile.
Prin această vizită a președintelui chinez, care are loc după exerciții militare comune desfășurate în luna august, Egiptul urmărește mai presus de toate ''autonomia strategică: să nu rupă legăturile cu Washingtonul, să nu se alinieze complet cu Beijingul, dar să obțină un spațiu de manevră suficient pentru a-și apăra propriile interese'', rezumă situația Gamal Salama. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Gabriela Badea)
Xi Jinping în vizită în Egipt, pe fundalul războiului din Orientul Mijlociu și al sancțiunilor americane

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale m
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI.
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în specia








