Rusia ajută în secret Iranul să-și dezvolte propriul program de rachete de croazieră, informează miercuri Financial Times într-o investigație în cadrul căreia a specificat că programul, numit C430L, a început în 2023, relatează EFE.
Aceste rachete, care nu au fost încă desfășurate, ar viza portavioanele americane și alte nave de război desfășurate în tot Orientul Mijlociu.
Ziarul londonez își bazează informațiile pe mesaje rusești făcute publice, jurnale de zbor ale experților ruși către Iran și o analiză a brevetelor militare, care demonstrează că această colaborare dintre cele două țări nu s-a oprit de când SUA au lansat războiul împotriva Iranului în urmă cu șase luni.
Programul constă în dezvoltarea de rachete propulsate de un statoreactor, un motor cu reacție simplu, fără compresor mecanic, care permite unei rachete să zboare la altitudini joase, la viteze de câteva ori mai mari decât cea a sunetului și despre care experții spun că sunt destinate în principal țintelor aflate pe mare.
Iranul a fabricat și testat deja mai multe dintre aceste rachete, dar nu există niciun indiciu al desfășurării lor până în prezent.
Companiile rusești implicate în acest program de rachete iranian sunt Rosoboronexpert, compania de stat rusă care exportă arme, și NPO Mașinostroienia, un producător de arme de înaltă precizie.
Ziarul britanic citează mai mulți experți în armament care nu confirmă independent informațiile, dar subliniază că acest program ar proveni dintr-o mai veche dorință a iranienilor de a ajunge cu ușurință la flota americană desfășurată în regiune, în timp ce pentru Rusia, interesul constă în extinderea dincolo de Ucraina a teatrelor de război în care este implicată.
Programul C430L este un pas suplimentar în strânsa colaborare militară dintre Rusia și Iran, care a dus la furnizarea de drone iraniene Shahed pentru utilizare în Ucraina de către forțele ruse, drone care s-au dovedit a fi extrem de eficiente și pe care Rusia a început ulterior să le producă pe propriul teritoriu cu tehnologie furnizată de Iran. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Rusia ajută în secret Iranul să-și dezvolte propriul program de rachete de croazieră (presă)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI.
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Pe
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE es
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pe
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf









