Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a citat din Shakespeare, spunând 'trecutul e-un prolog', după ce a vizitat, miercuri seară, expoziția dedicată Tapiseriei de la Bayeux, împreună cu președintele francez Emmanuel Macron și prim-ministrul britanic Andy Burnham, relatează joi DPA/PA Media.
Într-o demonstrație publică a relațiilor cordiale dintre Marea Britanie și Franța, regele Charles, regina Camilla, Macron și Burnham au admirat, pe întreaga lungime a sa, capodopera de 70 de metri expusă la Muzeul Britanic din Londra. Acestora li s-au alăturat prima doamnă a Franței, Brigitte Macron, și soția lui Burnham, Marie-France van Heel.
Tapiseria, o mărturie țesută a cuceririi normande, a revenit în Marea Britanie pentru prima dată în aproape 1.000 de ani, fiind împrumutată până în septembrie 2027, în cadrul unui acord trilateral special între Marea Britanie, Franța și muzeu.
În discursul său de după vizită, de pe un podium având în fundal steagurile Uniunii Europene, al Franței și al Regatului Unit, regele i s-a adresat președintelui francez: 'Îmi amintesc foarte bine că am discutat despre această posibilitate în timpul vizitei noastre de stat în Franța, în 2023. Este, așadar, o bucurie deosebită să văd cum speranța devine realitate. Într-adevăr, datorită certitudinii pe care ați avut-o întotdeauna - și pe care o împărtășesc din toată inima - ne aflăm în această seară aici, pentru ca tapiseria să poată fi admirată la Londra, în beneficiul populațiilor ambelor noastre țări, cel mai bun simbol posibil al acelei 'entente amicale' (înțelegere amiabilă, n.r.), despre care am vorbit amândoi cu atâta căldură'.
De pe același podium, Macron a vorbit despre 'avansarea resetării (relațiilor) Regatului Unit' cu Uniunea Europeană (UE).
Macron este primul lider european care vizitează Regatul Unit după preluarea funcției de premier de către Burnham, iar aceasta a fost prima întâlnire dintre cei doi.
Adresându-se premierului, președintele francez a spus: 'Deși nu suntem întotdeauna de aceeași părere, ne respectăm reciproc și rămânem deschiși să discutăm orice, inclusiv promovarea avansarea resetării (relațiilor) Regatului Unit cu Uniunea Europeană, mereu mai aproape și împreună. De aceea, sper cu adevărat că această 'entente amicale' pe care a el a anunțat-o va inspira noua cale de urmat'.
Călătoria tapiseriei peste Canalul Mânecii, prin tunelurile construite de britanici și francezi, 'ne amintește de ceea ce pot realiza cele două țări ale noastre atunci când își unesc forțele', a adăugat Macron.
În spațiul expozițional întunecat, cei trei lideri și soțiile lor au râs și au privit cu atenție tapiseria care descrie cucerirea normandă, ascultând cu interes explicațiile curatorilor.
Regele Charles i-a arătat președintelui francez secțiunea sa preferată, întorcându-se spre acesta din urmă și spunându-i: 'O, aceasta este partea mea preferată', în timp ce arăta spre un grup de normanzi care trăgeau un car. Cei doi au râs când regele a spus: 'Au o cantitate enormă de vin'.
La finalul vizitei, lui Burnham, Macron și regelui li s-a atras atenția că următorii 1.000 de ani de istorie nu sunt incluși în opera de artă. Burnham i-a spus în glumă președintelui francez, aflat lângă regele Charles: 'Pentru că e fabricată în Anglia, n-au avut curajul să arate finalul... prea greu'. Președintele francez a zâmbit și a răspuns: 'Final fericit, noi suntem aici'.
Tapiseria a fost 'cel mai probabil brodată la Canterbury de către englezi', a declarat Charles, înainte de a glumi: 'Tapiseria de la Bayeux, sau broderia de la Canterbury, cum ar fi putut fi numită... relatează un conflict, totuși iată-o astăzi, aproape o mie de ani mai târziu, un simbol prețios al încrederii, într-o perioadă în care încrederea pare să fie, din păcate, o marfă rară între națiuni'.
'Nu pot să nu simt că protagoniștii săi, de ambele părți ale Canalului Mânecii, ar privi cu satisfacție întâlnirea franco-britanică de astăzi și ar fi încântați că cele două mari națiuni ale noastre, care împărtășesc astfel de valori fundamentale, au prosperat împreună, dincolo de valurile istoriei. Așa cum spunea Shakespeare în 'Furtuna', 'trecutul e-un prolog'. Ne-am apărat valorile împreună în vremuri dificile. Continuăm să facem acest lucru și astăzi, în întreaga lume', a declarat regele Charles.
Burnham urmează să-l primească pe Macron la Downing Street joi, cu ocazia primei lor întâlniri bilaterale, care se preconizează că se va concentra pe teme precum combaterea traversărilor cu ambarcațiuni mici și războaiele din Ucraina și Iran, precum și pe comerț și energie.
Vizita este considerată un nou indiciu că fostul primar al regiunii Greater Manchester pare hotărât să continue politica predecesorului său, Keir Starmer, de 'resetare' a relațiilor dintre Regatul Unit și UE.
Regatul Unit și Franța și-au intensificat prezența polițienească pe coasta franceză pentru a împiedica 'bărcile pneumatice de mari dimensiuni' să traverseze Canalul Mânecii, a declarat biroul prim-ministrului britanic, în timp ce Andy Burnham se pregătea să-l primească pe Emmanuel Macron.
Legendara Tapiserie de la Bayeux, o broderie veche de aproape 1.000 de ani, descrie cucerirea Angliei de către un strămoș al actualului monarh britanic, William I, în anul 1066.
În urma acordului încheiat cu Guvernul francez, celebra tapiserie, ce are o lungime de 70 de metri, a fost împrumutată la British Museum din Londra, părăsind locul în care era expusă în mod obișnuit, în nordul Franței, și fiind adusă pe pământ englezesc pentru prima dată de la crearea sa.
Emmanuel Macron a decis personal să împrumute tapiseria pentru un an, în timpul vizitei sale de stat în Regatul Unit, în iulie 2025, pentru a 'reanima relația culturală' și a marca 'încrederea' actuală dintre Paris și Londra.
Tapiseria a ajuns la British Museum la 10 iulie, în ciuda obiecțiilor anumitor experți și apărători ai patrimoniului din Franța, care se temeau de o degradare ireversibilă a acesteia. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Regele Charles citează din Shakespeare după vizitarea expoziției dedicate Tapiseriei de la Bayeux, alături de Macron și Burnham

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în specia
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf









