Președinta în exercițiu a Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a declarat joi că organizația nu va supraviețui acestei perioade 'foarte fragmentate' dacă reformarea sa nu este accelerată, informează EFE.
'Fără îndoială, ONU nu va supraviețui în aceste vremuri fragmentate și dificile dacă nu ne reformăm. Avem nevoie de mai puțină birocrație și să fim mult mai eficienți într-o lume digitalizată', a declarat Baerbock în ultima sa conferință de presă înainte de încheierea mandatului.
Baerbock va preda ștafeta pe 8 septembrie lui Khalilur Rahman din Bangladesh, care va prelua funcția la începutul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale, pe o perioadă de un an.
Reforma organizației a fost una dintre prioritățile mandatului lui Baerbock, care a amintit în conferința de presă că regulile financiare ale ONU au fost modificate pentru a se adapta la criza prin care trece, birocrația și mandatele au fost reduse, iar timpul de intervenție a fost scurtat pentru a accelera dezbaterile.
Cu toate acestea, ea a recunoscut că în ultimul an s-a înregistrat o creștere a războaielor și conflictelor, precum și a 'blocajului din Consiliul de Securitate pe probleme de pace și securitate'.
În perioada în care a fost președintă a Adunării Generale, ea a trebuit să gestioneze și începutul cursei pentru alegerea noului secretar general al organizației, care îl va înlocui pe actualul secretar general, Antonio Guterres, la începutul anului 2027.
'Alegerea pe care o va face ONU asupra celui de-al zecelea secretar general va transmite un mesaj cu privire la faptul dacă această organizație reprezintă cu adevărat oamenii pe care ar trebui să îi slujească, jumătate dintre aceștia fiind femei și fete', a remarcat ea.
Politiciana germană a fost una dintre principalele voci care au pledat pentru o femeie la conducerea organizației. Ea însăși a fost a cincea femeie care a ocupat funcția de președintă a Adunării Generale a ONU.
Întrebată despre reforma pe care nu a putut-o finaliza, Baerbock a indicat că organizația are nevoie de o organigramă unificată pentru a-și eficientiza structura și a elimina pozițiile de conducere dublate și uneori învechite.
Ea a anunțat totodată că, după aproape 20 de ani în serviciul public, inclusiv ca ministru al afacerilor externe al Germaniei (2021-2025), va începe un nou capitol la Universitatea Columbia din New York.
Mandatul actual al Annalenei Baerbock în funcția de președintă a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU) se încheie la 8 septembrie. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Annalena Baerbock: ONU nu va supraviețui acestei perioade foarte fragmentate dacă nu este reformată

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI.
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Pe
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE es
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pe
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf









