Un tribunal filipinez a emis vineri mandat de arestare vizând-o pe vicepreședinta Sara Duterte, pentru proferarea de amenințări cu moartea împotriva președintelui Ferdinand Marcos jr., a soției acestuia și a unui fost deputat, transmite AFP.
Sara Duterte, în vârstă de 48 de ani, a fost inculpată luna trecută pentru 'amenințări grave', după ce declarase într-o conferință de presă că angajase un ucigaș plătit pentru a-i asasina pe președinte, pe soția și pe vărul acestuia, fostul președinte ale Camerei Reprezentanților, Martin Romualdez, dacă ea însăși ar fi fost omorâtă.
Această amenințare prezumtivă constituie, de asemenea, un element central în procesul din Senat de destituire a vicepreședintei. O condamnare ar duce la destituire și la interdicția definitivă de exercitare a unei funcții publice.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Justiției, Polo Martinez, a confirmat vineri emiterea mandatului de arestare, precizând că un tribunal regional din Quezon City a respins o cerere de amânare a punerii în executare.
Mandatul nu ar urma, totuși, să ducă imediat la arestarea Sarei Duterte, fiica fostului președinte Rodrigo Duterte.
Potrivit lui Paolo Tamase, profesor de drept la Universitatea din Filipine, avocații ei ar urma să solicite eliberarea pe cauțiune, posibil chiar de vineri. Juristul a indicat, de asemenea, că mandatul ar putea fi contestat la o instanță superioară.
Sara Duterte a fost pusă sub acuzare în mai de către Camera Reprezentanților, mai ales pentru corupție și deturnare de fonduri. O condamnare de către Senat ar pune capăt ambițiilor sale prezidențiale în 2028.
Filipinele traversează o perioadă de puternice tensiuni politice în urma conflictului dintre președintele Ferdinand Marcos și Sara Duterte, aliata sa în timpul alegerilor din 2022.
Dezacordurile au ieșit la iveală când Marcos a numit-o ministru al educației - funcție din care a demisionat ulterior în iunie 2024 -, în locul Ministerului Apărării la care ea aspira.
În urmă cu câteva luni, Sara Duterte dispunea încă de o susținere semnificativă în Senat și de sprijinul a două secte creștine influente, care au organizat demonstrații masive în favoarea ei. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Filipine: Mandat de arestare împotriva vicepreședintei Sara Duterte

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI.
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Pe
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE es
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pe
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf









