HarperCollins India a anunțat vineri că va publica ediția locală a volumului de memorii scris de politiciana Sonia Gandhi, la doar câteva zile după ce negocierile purtate de echipa acesteia cu o altă editură, Penguin Random House India, au eșuat, informează Reuters.
Născută în Italia, Sonia Gandhi, în vârstă de 79 de ani, este figura centrală a uneia dintre cele mai puternice familii politice din India, din care au făcut parte trei foști prim-miniștri. Fiul ei, Rahul Gandhi, este liderul opoziției în actualul Parlament al Indiei.
Penguin India și echipa Soniei Gandhi nu au ajuns la un acord cu privire la anumite pasaje, inclusiv la cele referitoare la mandatul de 12 ani al premierului Narendra Modi, potrivit unor relatări publicate în două ziare indiene.
Acel dezacord a generat acuzații de cenzură din partea Partidului Congresului, asociat cu familia Gandhi. Editura Penguin Random House India a precizat pentru Reuters că manuscrisul a parcurs 'procesul editorial obișnuit' și că nu au existat presiuni externe.
'Nu s-a ajuns la un consens asupra unui anumit aspect. Acela a fost momentul în care echipa scriitoarei ne-a comunicat că nu dorește să mai continue demersul', a precizat un purtător de cuvânt al Penguin Random House India într-un comunicat.
Editura a refuzat să ofere detalii despre acel impas, invocând clauze de confidențialitate.
Unii lideri ai Partidului Bharatiya Janata (BJP), condus de premierul Narendra Modi, au acuzat Partidul Congresului că politizează un volum de memorii și au întrebat 'ce anume (din carte) necesita procedura de fact-checking (verificarea faptelor)'.
Solicitările formulate de agenția Reuters către trei purtători de cuvânt ai BJP și un e-mail expediat biroului de presă al prim-ministrului Indiei pentru a face declarații despre această controversă nu au primit deocamdată niciun răspuns.
Nici Sonia Gandhi nu a făcut declarații publice pe această temă. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)
HarperCollins va publica ediția indiană a memoriilor Soniei Gandhi după ce negocierile cu Penguin Random House au eșuat

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI.
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Pe
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE es
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pe
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf









