Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va vizita Groenlanda pe 6 și 7 septembrie pentru a 'aprofunda asocierea' dintre UE și insula arctică pe care președintele american Donald Trump și-a exprimat de mai multe ori intenția să o anexeze, relatează vineri agenția EFE.
Obiectivul lui Von der Leyen este de a 'avansa relațiile dintre Groenlanda și UE și de a aborda chestiuni legate de importanța strategică în creștere a Arcticii', a transmis executivul comunitar într-un comunicat.
Președinta Comisiei Europene se va întâlni cu premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, cu șefa guvernului danez, Mette Frederiksen, și cu premierul Insulelor Feroe, Beinir Johannesen.
Groenlanda are statutul de teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, care își păstrează prerogativele în domenii precum politica externă, apărarea și securitatea, deși insula nu face parte din Uniunea Europeană.
În discuțiile ocazionate de această vizită se 'vor aborda, în special, principalele provocări și oportunități cu care se confruntă Groenlanda și ansamblul regiunii arctice, precum și inițiative concrete pentru continuarea consolidării cooperării bilaterale', a adăugat Comisia.
Bruxelles-ul amintește că 'UE își revizuiește politica pentru Arctica cu obiectivul de a se asigura că este pregătită să răspundă evoluțiilor actuale și viitoare'.
În prima zi a vizitei, duminică, Von der Leyen va vizita de pe o navă calota de gheață a Groenlandei, împreună cu premierii Nielsen și Frederiksen.
În ziua următoare, acești trei responsabili vor inaugura un proiect modernizat de conectivitate prin satelit pentru Groenlanda la instalațiile companiei locale de poștă și telecomunicații Tussass, iar UE și guvernele din Groenlanda și Danemarca vor semna o declarație comună referitoare la relațiile aprofundate dintre blocul comunitar și insula arctică.
Von der Leyen va fi însoțită de comisarul european pentru parteneriate internaționale, Jozef Síkela, și de consilierul său special pentru relațiile UE-Arctica, Jyrki Katainen.
Această vizită a șefei Comisiei Europene are loc la un an și jumătate după ce Trump și-a exprimat din nou aspirațiile de a anexa Groenlanda, susținând că preluarea controlului asupra vastei insule arctice ar fi o 'necesitate absolută' pentru Statele Unite. El a invocat rațiuni de securitate națională legate de presupuse amenințări din partea Rusiei și Chinei în motivația exprimată pentru anexarea acestui teritoriu important din punct de vedere strategic și de asemenea bogat în resurse minerale, inclusiv pământuri rare.
Pe de altă parte, vizita lui Von der Leyan în Groenlanda survine la numai o săptămână după ce Islanda, o altă țară arctică cheie, a respins prin referendum reluarea negocierilor de aderare la UE.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Von der Leyen vizitează Groenlanda pentru a 'aprofunda asocierea' cu UE

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI.
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Pe
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE es
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pe
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf









