Rusia și Ucraina s-au atacat reciproc în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar au evitat totodată să lovească cele două capitale, Moscova și Kievul, în timpul vizitei emisarilor americani ai președintelui Donald Trump în regiune, în cadrul unei misiuni menite să relanseze procesul de pace, au informat duminică autoritățile din ambele părți, transmit dpa și EFE.
Guvernatorul regiunii Zaporojie, Ivan Fedorov, a raportat victime în orașul situat pe linia frontului.
La granița Ucrainei cu România, drone rusești au lovit un punct de trecere a frontierei, forțând închiderea acestuia, au raportat autoritățile locale.
Sâmbătă seara, o dronă rusească a ucis trei membri ai unei familii în orașul Ciuhuiv, din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei.
Potrivit Ministerului Apărării din Rusia, apărarea antiaeriană a doborât 258 de drone inamice peste noapte, de cinci ori mai multe decât în ziua precedentă. Atacuri s-au produs în 14 regiuni rusești, în peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia, și în mările Neagră și Azov.
În plus, potrivit canalului Telegram Astra, vehicule aeriene fără pilot (UAV) au provocat un incendiu la o rafinărie a companiei petroliere Rosneft, cea mai mare din țară, din regiunea Riazan, situată la mai puțin de 200 de kilometri de Moscova. Guvernatorul Pavel Malkov a confirmat incendiul la una dintre companiile din regiune, fără a specifica la care dintre ele s-a produs.
Această rafinărie este considerată una dintre cele mai mari din Rusia, cu o capacitate de procesare de aproape 17 milioane de tone pe an. Rafinăria produce benzină, gaz petrolier lichefiat (GPL) și combustibil pentru avioane, printre altele.
Între timp, trei persoane au murit în ultimele 24 de ore în regiunea de frontieră Belgorod, zona cea mai afectată de război, în peste o sută de atacuri de artilerie și drone ale armatei ucrainene, potrivit autorităților ruse.
Totodată, șapte trenuri de pasageri au fost oprite după ce fragmente de dronă au lovit locomotiva unui tren ce circula în Rostov, oraș în sudul Rusiei, a confirmat guvernatorul Iuri Sliusar. Patru oameni au fost răniți în atacuri, între care doi copii.
Emisarii speciali americani Steve Witkoff și Jared Kushner erau așteptați duminică la Kiev pentru prima lor vizită în capitala Ucrainei, unde urmează să poarte discuții cu președintele Volodimir Zelenski.
Cei doi au discutat sâmbătă, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin.
O pauză de trei zile în atacurile asupra celor două capitale a avut scopul de a garanta că trimișii americani pot călători în siguranță. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Rusia și Ucraina s-au atacat reciproc, dar au cruțat Kievul și Moscova în timpul vizitei emisarilor americani

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI.
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Pe
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE es
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pe
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf









