Ucraina a anunțat joi că a primit de la Rusia rămășițele a încă 252 de soldați presupuși a fi fost uciși în conflict, ceea ce ridică la peste 4.800 numărul cadavrelor predate de Moscova Kievului de la începutul anului, transmite AFP.
'În urma măsurilor de repatriere, rămășițele a 252 de persoane decedate au fost trimise în Ucraina. Conform părții ruse, aceste rămășițe sunt ale unor cetățeni ucraineni, printre care militari', a scris pe Facebook centrul ucrainean de coordonare pentru prizonierii de război.
Kievul, care nu a precizat dacă a remis, la rândul său, rămășițe umane Rusiei, nu recunoaște trupurile ca fiind ale unor soldați decât după un îndelung proces de identificare.
Potrivit agenției belaruse BELTA, Rusia și Ucraina au făcut joi un schimb de cadavre, Moscova predând 252, iar Kievul 23. Schimbul s-a desfășurat la granița dintre Belarus și Ucraina, a relatat BELTA, preluată de Reuters.
Astfel de schimburi de cadavre de militari au loc în mod regulat între cele două părți. De la începutul anului, Rusia a predat peste 4.800 de rămășițe în opt schimburi, în timp ce Ucraina a transferat puțin peste 200.
În 2025, Kievul primise peste 14.000 de presupuse rămășițe ale soldaților, în timp ce Moscova primise mai puțin de 400. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Un nou schimb de cadavre de soldați între Rusia și Ucraina

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul britanic invită Germania să se alăture proiectului GCAP al avionului de luptă de nouă generație
Premierul britanic Andy Burnham a invitat joi Germania să se alăture eforturilor în desfășurare pentru dezvoltarea unui avion de vânătoare de nouă generație, în urma eșecului răsunător al proiectului franco-german SCAF, relatează agențiile AFP și dpa. Regatul Unit, Italia și Japonia lucrează de aproape un deceniu
Siria cere o anchetă independentă cu privire la scufundarea în Marea Neagră a unei nave cu nouă sirieni la bord
Siria a solicitat joi Organizației Maritime Internaționale și autorităților bulgare să întreprindă o ancheta independentă cu privire la scufundarea unei nave cargou în Marea Neagra, incident în urma căruia cei zece membri ai echipajului, între care nouă sirieni, sunt dați dispăruți, transmite Reuters.
Politica de coeziune trebuie să rămână relevantă în viitorul buget multianual al UE, subliniază Dan Barna
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Politica de coeziune trebuie să rămână relevantă în viitorul buget multianual al Uniunii Europene și aceasta este o miză importantă pentru România, a declarat joi, pentru AGERPRES, europarlamentarul român Dan Barna (grupul Renew Europe), care a accentu
Atacuri în școlile din Polonia/Tusk denunță un 'cult al violenței' alimentat de rețelele sociale și jocurile video
Premierul polonez Donald Tusk a denunțat joi apariția unui 'cult al violenței' în rândul tinerilor, alimentat de rețelele sociale și jocurile video, în urma atacurilor cu cuțitul comise de adolescenți în școlile din Polonia, relatează AFP. 'Acest cult al violenței a devenit omniprezent în
Arabia Saudită: Turcia exclude trimiterea de trupe pentru a ataca rebelii houthi din Yemen
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a exclus joi trimiterea armatei pentru a ataca rebelii houthi din Yemen, declarând că țara sa 'nu își va trimite trupele pe teritoriul altei țări pentru a lansa un atac', relatează AFP. Turcia a semnat un acord comun de apărare în august, la Mecca, cu Pakistan și Arabia Saudită.
Serbia: Într-un videoclip, Vucic 'discută' cu o piatră, pentru a critica opoziția care a refuzat o dezbatere electorală
Aleksandar Vucic, care a demisionat recent din funcția de președinte al Serbiei pentru a candida la postul de prim-ministru, a publicat un videoclip în care poartă o 'dezbatere' cu o piatră pentru a critica faptul că opoziția a refuzat o dezbatere electorală, relatează joi EFE, care observă că fostul șef al statului sârb a uitat să menționeze că el î
Explozii la Riad, elevi și diplomați îndemnați să se pună la adăpost
Capitala saudită a fost zguduită joi de explozii violente, obligând elevii școlilor internaționale și diplomații să se pună la adăpost, pe fondul unui conflict care se intensifică între Riad și milițiile pro-iraniene houthi, relatează AFP. Cu o zi în urmă, autoritățile saudite au anunțat trei morți și zeci de răniți după atacuri asupra a două
Marea Britanie: Un membru activ al marinei britanice, acuzat de spionaj
Un membru activ al marinei britanice a fost acuzat de spionaj după ce ar fi transmis informații clasificate unei puteri străine, a informat joi poliția metropolitană din Londra, relatează EFE. Este vorba despre Teddy Young, un tânăr de 24 de ani, reținut marți la domiciliul său din Bedfordshire, în centrul Angliei. A









