Șefa serviciilor de informații albaneze, Vlora Hyseni, s-a predat autorităților marți, după ce Parchetul anticorupție a emis un mandat de arestare pe numele său, notează AFP.

Procurorii însărcinați cu cazurile de corupție din Albania anunțaseră mai devreme în cursul zilei că au emis un mandat de arestare pe numele Vlorei Hyseni în cadrul unei anchete pentru corupție în care este implicat și un oficial de rang înalt din cadrul poliției.

Un purtător de cuvânt al poliției a declarat marți seară pentru AFP că Hyseni s-a predat autorităților albaneze la punctul de frontieră Morina, situat între Albania și Kosovo.

Parchetul Special împotriva Corupției și Criminalității Organizate (SPAK) indicase într-un comunicat că a ordonat suspendarea și plasarea în arest la domiciliu a lui Hyseni, suspectată de divulgare de informații confidențiale.

Potrivit comunicatului Parchetului, șeful sectorului de la Institutul de Științe Criminalistice a fost, de asemenea, arestat.

Presa locală precizase anterior că Vlora Hyseni nu se afla în țară.

Acesta este cel mai recent scandal de corupție ce afectează guvernul premierului Edi Rama, care se confruntă de câteva luni cu o mișcare de protest împotriva unui proiect controversat de complex turistic în sudul țării, susținut de ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner.

'Fiecare persoană este prezumată nevinovată până la un verdict final, dar nimeni nu este mai presus de lege, în nicio circumstanță și din niciun motiv', a argumentat Rama pe X, adăugând că șefa serviciilor de informații a fost 'demisă din funcție' cu efect 'imediat.

Președintele albanez Bajram Begaj a semnat marți târziu un decret care oficializează demiterea lui Hyseni din funcția de șefă a Serviciului de Informații de Stat.

Hyseni conducea din 2023 Serviciul de Informații de Stat albanez (SHISH).

Numirea sa a stârnit critici în Albania din cauza cetățeniei sale kosovare și a funcției sale anterioare de număr doi în cadrul serviciilor de informații din Kosovo, din care fusese demisă.

Fostul șef al poliției de stat Ilir Proda, care a fost demis la începutul acestui an, a compărut, de asemenea, în fața SPAK marți dimineață în cadrul aceleiași afaceri. Ancheta îi vizează și pe Ermal Beqiraj - arestat în Franța la sfârșitul lunii august - și pe omul de afaceri Ergys Agasi, arestat pe 26 august. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editori online: Anda Badea, Andreea Preda)