Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a sosit luni la New York pentru sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU, el fiind cel mai important demnitar iranian care intră pe teritoriul Statelor Unite de la începerea războiului din Orientul Mijlociu declanșat de loviturile americano-israeliene asupra Iranului, la finalul lunii februarie, transmite AFP.

La scurt timp după sosire, Abbas Araghchi a discutat telefonic cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, despre programul săptămânii la nivel înalt, potrivit televiziunii iraniene.

''Obiectivul nostru cel mai important este de a ne servi de această mare tribună internațională pentru a apăra legitimitatea, drepturile și interesele poporului iranian'', a declarat ministrul, conform sursei citate.

Anterior, media iraniene indicaseră că delegația Teheranului urma să fie condusă de președintele Masoud Pezeshkian. De asemenea, ele au anunțat că mai multe oficialități, printre care membri ai echipei sale de comunicare, au fost private de viză de către SUA.

La sosirea lui Araghchi în Statele Unite, purtătorul de cuvânt al MAE iranian, Esmail Baghaei, a indicat pe X că ministrul de externe iranian se află ''în fruntea unei delegații diplomatice'' la Adunarea Generală a ONU.

Abbas Araghchi va avea ''consultări cu mai mulți responsabili și miniștri ai afacerilor externe'', a adăugat purtătorul de cuvânt.

SUA au autorizat delegația iraniană să se deplaseze la ONU în pofida conflictului în desfășurare în Orientul Mijlociu, dar ea este supusă, la fel ca anul trecut, unor restricții. De exemplu, membrii delegației nu pot achiziționa produse de lux, a subliniat joi Departamentul de Stat american.

Iranul afirmă că i-a transmis din nou Statelor Unite, prin intermediul Qatarului, condițiile sale pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Washington și Teheran. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)