Președintele american Donald Trump a declarat că statul cubanez a eșuat și că libertatea va ajunge pe insula condusă de comuniști, într-un discurs susținut marți la ONU, prin care a promovat o implicare sporită a SUA în regiune, informează Reuters.
'Administrația mea urmărește, de asemenea, o schimbare fundamentală a situației din Cuba, unde regimul comunist se află sub o presiune uriașă - cea mai mare presiune la care a fost supus vreodată. Este un stat care a eșuat complet, se prăbușește ca niciodată până acum, și va cădea', a spus Trump în discursul său din fața Adunării Generale a ONU.
'Comunismul nu va ajunge niciodată în America, dar libertatea va ajunge în Cuba', a adăugat el.
Delegația cubaneză a părăsit sala Adunării Generale a ONU în timpul discursului lui Trump.
Statele Unite mențin un embargo comercial asupra Cubei de peste 60 de ani, iar administrația Trump a intensificat presiunile asupra Havanei, aflată sub control comunist, după ce a recurs la opțiunea militară în luna ianuarie pentru a-l înlătura pe președintele venezuelean Nicolas Maduro.
În trecut, Trump a calificat Cuba drept un stat eșuat, inclusiv în luna iunie, când a afirmat că Statele Unite au planuri foarte bune pentru această țară și că se vor ocupa de ea.
Cuba a fost un adversar al SUA timp de decenii, încă de la revoluția condusă de Fidel Castro în 1959.
Trump se bucură de un sprijin puternic din partea cubanezo-americanilor cu vederi intransigente din Florida, care pledează de zeci de ani pentru o schimbare de regim orchestrată de SUA. Președintele republican și-a exprimat clar dorința de a vedea o schimbare în țara de origine a acestora.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș)
UPDATE Cuba 'va cădea', afirmă Trump la ONU

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Marco Rubio o apără pe ambasadoarea SUA în Grecia după acuzațiile privind influența Washingtonului
Secretarul de stat american Marco Rubio, aflat în vizită în Grecia, a apărat-o miercuri pe ambasadoarea SUA în această țară, Kimberly Guilfoyle, după acuzațiile potrivit cărora aceasta ar fi sugerat că Washingtonul s-ar putea folosi de influența sa pentru a pune presiune asupra guvernului grec. întrebat, la o conferință
Vladimir Putin, felicitat de lideri din spațiul postsovietic de ziua lui de naștere
Președintele rus Vladimir Putin a împlinit miercuri 74 de ani și a primit felicitări telefonice de la numeroși lideri străini, a relatat miercuri Kremlinul, informează EFE. Putin, născut la Sankt Petersburg în 1952 și care conduce Rusia din 31 decembrie 1999, a purtat convorbiri telefonice cu lideri din spațiul postsovietic, î
UE sancționează aproape 1.600 de indivizi și entități legate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei
Uniunea Europeană a decis noi sancțiuni care vizează dintr-o singură dată aproape 1.600 de entități și indivizi având legătură cu războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei, au declarat miercuri surse diplomatice de la Bruxelles, citate de AFP. Acest pachet de sancțiuni, care prevede înghețarea activelor în UE și o interd
Norvegia: Guvernul vrea creșterea bugetului serviciului de informații externe pentru a monitoriza Rusia
Guvernul norvegian a propus miercuri creșterea resurselor serviciului de informații externe al țării pentru a spori supravegherea Rusiei vecine, relatează AFP. în proiectul de lege privind bugetul pentru 2027, prezentat în aceeași zi, guvernul laburist a propus o creștere de aproximativ 400 de milioane de coroane (peste 37 de milio
SUA, Uniunea Europeană și China abordează diferit reglementarea inteligenței artificiale (sinteză AFP)
SUA, Uniunea Europeană și China abordează diferit reglementarea inteligenței artificiale (AI), observă miercuri AFP; agenția prezintă succint modul în care se raportează la AI autoritățile de la Washington, Bruxelles și Beijing. Sub președinția lui Donald Trump, politica americană privind AI se bazează în primul rând pe ordin
Rubio susține că Iranul a 'pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz
Secretarul de Stat american Marco Rubio a declarat miercuri, în timpul unei vizite oficiale la Atena, că 'Iranul a pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz, unde navele continuă să fie atacate în mod regulat, relatează AFP. Republica Islamică a revendicat controlul asupra acestei căi navigabile strategice,
Majoritatea germanilor consideră că Friedrich Merz a eșuat în postul de cancelar
O majoritate a germanilor consideră că mandatul cancelarului Friedrich Merz a fost un eșec, relatează miercuri dpa. Un sondaj realizat de Institutul Ipsos pentru revista Spiegel a relevat miercuri că 48% dintre respondenți au fost pe deplin de acord cu afirmația potrivit căreia guvernul condus de Merz 'a eșuat', în timp ce alți 1
Rubio afirmă că SUA și Grecia vor combate împreună amenințările la adresa securității
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat miercuri că Grecia, un 'aliat NATO puternic și exemplar', și Statele Unite inițiază un nou mecanism de schimb de informații antiteroriste între agențiile lor de aplicare a legii, relatează Reuters. în timpul unei vizite oficiale în Grecia, Rubio a afirmat că această ț









