Cancelarul german Friedrich Merz, împreună cu prim-miniștrii Olandei, Austriei, Suediei, Finlandei și Danemarcei, au avertizat marți că nu vor da undă verde unui nou buget al UE dacă propunerea actuală nu va fi redusă cu 'câteva sute de miliarde de euro', informează EFE.
Avertismentul este transmis printr-o scrisoare trimisă prim-ministrului irlandez Micheal Martin (Irlanda deține președinția semestrială a Consiliului UE), cu copie către președintele Consiliului European, Antonio Costa, înaintea câtorva luni care reprezintă 'faza decisivă' a negocierilor pentru cadrul financiar plurianual (CFP) pentru perioada 2028-2034.
'Propunerea Comisiei va trebui să fie redusă cu câteva sute de miliarde de euro. Toate capitolele vor trebui să contribuie la aceste economii', avertizează în scrisoare Friedrich Merz, olandezul Job Retten, austriacul Christian Stocker, suedezul Ulf Kristersson, daneza Mette Frederiksen și finlandezul Petteri Orpo.
Așa-numitele țări frugale susțin că finanțarea 'ar trebui să se concentreze pe investiții comune în securitate și apărare, competitivitate, inovare și combaterea migrației nereglementate' în detrimentul alocărilor tradiționale pentru fondurile agricole.
De asemenea, ei subliniază că bugetul UE este plătit, în ultimă instanță, de cetățeni, indiferent de modul în care este finanțat sau ce noi taxe 'se inventează'.
'Emisiunile comune de datorie nu sunt nici ele soluția. Nu există nicio modalitate de a evita problema complicată a mărimii globale' a bugetului, avertizează ei.
Cele șase state semnatare își justifică poziția subliniind că, împreună, contribuie cu aproape 40% din buget și că 'aproape toate statele membre fac eforturi dureroase pentru a-și consolida finanțele publice'.
'Nu cerem reduceri în comparație cu CFP-ul actual (...) Dar trebuie să fim realiști. Comisia Europeană a propus o creștere nominală de aproximativ 60%. Acest lucru pur și simplu nu este realist, nici economic, nici politic', susțin cei șase premieri europeni.
Poziția acestor țări se ciocnește direct cu cea susținută de Spania, Italia sau Franța, care resping noi reduceri la capitolele Politicii de Coeziune și a Politicii Agricole Comune (PAC), iar această divizare profundă complică obiectivul stabilit de statele membre de a încheia următoarele conturi comune înainte de sfârșitul anului.
Proiectul de buget pe care executivul comunitar l-a pus pe masă prevede un buget de două trilioane de euro la prețurile curente (1,76 trilioane la prețurile din 2025), ceea ce echivalează cu 1,26% din venitul național brut al blocului.
Se preconizează că Irlanda va prezenta o nouă propunere înaintea summitului european din 15 - 16 octombrie. Nu se așteaptă un acord cu această ocazie, dar se va încerca apropierea pozițiilor, ce vor fi rafinate la o întâlnire la Dublin pe 12 și 13 noiembrie.
Dacă va fi necesar, Antonio Costa a cerut capitalelor europene să rezerve 26 și 27 noiembrie pentru un summit special la Bruxelles, care să permită progresele necesare pentru a ajunge la un eventual acord la reuniunea din decembrie. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Simona Aruştei)
Premierii țărilor frugale cer, într-o scrisoare, reducerea bugetului UE cu 'câteva sute de miliarde de euro'.

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pe reclame politice (Casa Albă)
Președintele american Donald Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pentru finanțarea unor reclame despre care opozanții susțin că încalcă legislația privind finanțarea politică, a declarat marți Casa Albă, relatează AFP. Un mesaj publicat luni pe rețeaua Truth Social, în care președintele american se angajeaz
VIDEO Canada: Noul lider separatist al Quebecului nu va jura credință regelui Charles al III-lea
Noul lider separatist al provinciei Quebec a anunțat marți că nu va jura credință regelui Charles al III-lea, șeful statului Canada, în cursul învestirii sale și că va încerca să o împiedice pe reprezentanta coroanei britanice să asiste la ceremonie, relatează AFP. 'Evident, nu am de gând să depun jurămâ
Kosovo: Parlamentul alege o președintă după un lung blocaj politic
Parlamentul Kosovo a reușit în primele ore ale zilei de miercuri să aleagă o președintă a țării, evitând la limită al patrulea scrutin legislativ în mai puțin de doi ani, relatează AFP. Guvernul lui Albin Kurti a ajuns la un acord cu opoziția pentru a obține o majoritate de două treimi și a o alege astfel pe economista Justin
VIDEO Un atac cu drone ucrainene declanșează un incendiu imens pe un petrolier în largul orașului Soci, în Rusia
Ucraina a lovit un petrolier în largul coastelor de sud ale Rusiei marți seară, declanșând un incendiu imens și un nor de fum negru care a acoperit o parte din orașul stațiune Soci, notează AFP. Ambele tabere vizează intens navigația comercială din Marea Neagră de la începutul conflictului în 2022. în ultimele zil
Donald Trump Jr. a returnat banii oferiți pentru nunta sa, afirmă oligarhul rus implicat
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui american, a returnat într-adevăr banii oferiți pentru festivitățile legate de nunta sa de către oligarhul rus Umar Kremlev, a afirmat acesta din urmă marți, după câteva săptămâni de polemici în Statele Unite, transmite AFP. 'Da, a făcut asta. A rambursat într-ad
Premierul canadian merge în Turcia în octombrie
Premierul canadian Mark Carney, aflat în căutare de noi parteneri internaționali pe fondul unui război comercial cu Statele Unite, va efectua o vizită în Turcia între 21 și 23 octombrie pentru a se întâlni cu președintele Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP. 'Canada și Turcia îli consolidează parteneriat
#Ucraina: Zelenski susține că ultimele informații ale serviciilor speciale indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că ultimele informații ale serviciilor speciale sugerează că Rusia pregătește un 'atac masiv' asupra Ucrainei, relatează Reuters. 'Există informații actualizate care indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv', a declarat Zelenski în discursul său zilnic din cursul no
Franța: Macron convoacă o reuniune de criză pe fondul extinderii protestelor elevilor
Președintele Emmanuel Macron a convocat marți o reuniune de criză pentru a discuta despre protestele în extindere pe fondul nemulțumirilor privind condițiile din unitățile de învățământ, relatează dpa, citând media locale. Prim-ministrul Sébastien Lecornu, ministrul de interne Laurent Nunez și ministrul educației, Edouard Geffray









