Planurile Coreei de Sud de a dezvolta submarine cu propulsie nucleară și recenta explozie a unor mine antipersonal care au rănit trei soldați sud-coreeni în zona demilitarizată (DMZ) și care, potrivit anchetei efectuate de Seul, au fost amplasate acolo de Coreea de Nord, tensionează din nou relațiile dintre două țări aflate în continuare, din punct de vedere tehnic, în război, relatează marți agențiile EFE și AFP.
Ministrul sud-coreean al apărării a denunțat marți o 'încălcare a armistițiului' după ce, pe 21 septembrie, două mine au explodat în zona demilitarizată dintre cele două Corei, rănind trei soldați sud-coreeni, dintre care doi sunt în stare gravă. Conform rezultatelor investigației efectuate de Seul, respectivele mine fuseseră amplasate acolo de Coreea de Nord.
'Este vorba despre o încălcare clară a acordului de armistițiu, și dat fiind faptul că Coreea de Nord poartă responsabilitatea, vom lua măsurile care se impun', a afirmat la o audiere parlamentară ministrul sud-coreean al apărării, Kang Shin Chul.
Explozia minelor a survenit în timpul unei operațiuni desfășurate de Coreea de Sud în comun cu Comandamentul Națiunilor Unite (UNC) pentru a verifica suspiciunile Seulului conform cărora Phenianul ar fi amplasat ilegal mine în zonă. Încă o mină a fost descoperită ulterior în apropierea locului exploziei.
Separat de acest incident, Ministerul nord-coreean de Externe a criticat marți într-un comunicat acordul pe care SUA l-au dat Coreei de Sud să dețină submarine cu propulsie nucleară, estimând că astfel se 'adăugă un nou element de instabilitate în mediul de securitate al regiunii Asia-Pacific'.
Phenianul se confruntă cu o amenințare militară 'fără precedent' condusă de Statele Unite, alături de aliatele acestora, Japonia și Coreea de Sud, a afimat luni în fața Adunării Generale a ONU viceministrul nord-coreean de externe, Kim Son Gyong.
Coreea de Sud și-a justificat planul de a dezvolta și a fabrica pe plan intern submarine cu propulsie nucleară subliniind avantajul pe care aceste submarine îl oferă față de submarinele convenționale în contracararea Coreei de Nord și a Chinei. Primul submarin de acest fel ar urma să intre în dotarea armatei sud-coreene la jumătatea deceniului următor.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Submarinele nucleare și explozia unor mine tensionează din nou relațiile dintre cele două Corei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rubio afirmă că SUA și Grecia vor combate împreună amenințările la adresa securității
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat miercuri că Grecia, un 'aliat NATO puternic și exemplar', și Statele Unite inițiază un nou mecanism de schimb de informații antiteroriste între agențiile lor de aplicare a legii, relatează Reuters. în timpul unei vizite oficiale în Grecia
Azerbaidjanul neagă informațiile despre legături cu fostul șef al serviciilor secrete germane acuzat de spionaj
Azerbaidjanul a negat categoric miercuri informațiile apărute în mai multe media internaționale care au menționat legături între serviciile sale de informații și arestarea fostului șef al Serviciului Federal de Informații (BND) german, August Hanning, acuzat de spionaj pentru o agenție străină, informează EFE.
Ucraina: Cel puțin 11 morți în atacuri ale Rusiei care au vizat în special sistemul energetic ucrainean
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că numărul persoanelor care și-au pierdut viața în întreaga Ucraină în urma atacului Rusiei cu rachete și drone de miercuri dimineață a ajuns la 11, atac care, potrivit liderului de la Kiev, a fost îndreptat în special împotriva sistemului energetic a
Restricții de circulație pentru militarii americani din Okinawa după un omor comis de un infanterist marin
Militarii american staționați în insula japoneză Okinawa vor fi consemnați în unități între miezul nopții și ora 5 a.m., timp de o lună, și nu li se va permite să consume alcool în decursul unei perioade de instruire privind disciplina, după ce un infanterist marin a fost arestat sub acuzația că a ucis o localnică
Bulgaria încetează căutarea marinarilor dispăruți după un atac în Marea Neagră
Navele și echipajele bulgare de salvare au încetat marți seara târziu operațiunile de căutare a marinarilor dispăruți după ce un vas comercial a fost scufundat marți în Marea Neagră de un atac cu drone, a anunțat miercuri un oficial citat de AFP. 'Nu e nici urmă de marinari', a declarat p
Franța/Protestele liceenilor: Avocați denunță cazuri de violență fizică și verbală și 'tentative de umilire' a adolescenților din partea polițiștilor
Mai mulți avocați care reprezintă adolescenți reținuți de poliție în timpul protestelor elevilor de liceu din Franța au semnalat cazuri de violență fizică, abuzuri verbale și 'tentative de umilire' din partea polițiștilor, acțiuni care i-au lăsat pe minori 'terorizați', notează miercuri AFP. Premierul francez Sebast
Israelul aduce un omagiu victimelor atacului din 7 octombrie
Israelul omagiază miercuri victimele atacului comis de mișcarea islamistă palestiniană Hamas în urmă cu trei ani, pe 7 octombrie 2023, cea mai sângeroasă zi din istoria sa, relatează AFP. Comemorările au loc într-o atmosferă de alertă sporită, cu trei săptămâni înainte de alegerile legislative, primele de la 7 octombrie.
#Ucraina: Doi morți la Kiev într-un atac rusesc cu rachete
Două persoane și-au pierdut viața într-un atac cu rachete miercuri dimineața la Kiev, pe măsură ce Moscova își intensifică atacurile asupra capitalei ucrainene, transmite AFP. într-o declarație marți seara, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat asupra riscului unor 'atacuri masive' rusești asupra capit









