Președintele rus Vladimir Putin a dat ordin să se ia măsuri pentru a se garanta securitatea Kaliningradului în fața amenințării ca NATO să blocheze această enclavă rusă de la Marea Baltică, a avertizat joi Nikolai Patrușev, consilier al Kremlinului, citat de EFE.
'Am discutat despre securitatea regiunii Kaliningrad...Președintele a dat toate ordinele necesare instituțiilor abilitate, iar acestea se ocupă de problema respectivă cu mare atenție', a afirmat Patrușev, fost șef al Serviciului Federal de Securitate (FSB), în prezent președinte al Colegiului naval al Rusiei, într-o întâlnire cu guvernatorul local, Aleksei Besprozvannîi, conform TASS.
Patrușev a spus că țările NATO 'nu își vor pune amenințările în practică, acestea vor rămâne la nivel de vorbe'.
'Dacă vor încerca măcar să facă ceva, va urma o reacție adecvată și imediat; am spus acest lucru de mai multe ori (...) Dacă vor întreprinde orice fel de acțiune agresivă, vor regreta', a amenințat el.
Cu o zi înainte, NATO confirmase că Moscova îi transmisese un mesaj prin care avertiza asupra utilizării forței militare, inclusiv a armelor nucleare, în cazul în care ar fi amenințat teritoriul rus, ceea ce a determinat Alianța Nord-Atlantică să denunțe 'utilizarea retoricii militare' de către Rusia.
'NATO este o alianță defensivă și niciuna dintre activitățile sau exercițiile noastre nu reprezintă un risc pentru nicio parte a Rusiei', a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Alianței, Allison Hart.
Ca răspuns la aceste declarații, Patrușev a afirmat că 'de fapt (NATO) nu este deloc o alianță defensivă, ci un bloc extrem de agresiv, care se comportă agresiv și ale cărui declarații sunt agresive'.
Miercuri, Ambasada Rusiei în Irlanda a avertizat că 'NATO pregătește o blocadă aeriană și maritimă a Kaliningradului', ceea ce guvernul lui Putin va încerca să împiedice cu toate mijloacele de care dispune.
Diplomații ruși au declarat că aceasta este o 'problemă de mare îngrijorare pentru Rusia. Elita politică europeană iresponsabilă și mioapă joacă un joc periculos'.
'Rusia va fi pregătită să-și folosească întregul arsenal, inclusiv armele nucleare, pentru a-și apăra teritoriul în cazul în care țările NATO vor încerca să izoleze regiunea Kaliningrad de restul țării', a adăugat misiunea diplomatică, care nu a exclus posibilitatea unor atacuri 'preventive împotriva centrelor de decizie din țările Alianței într-o fază timpurie a conflictului'.
Referitor la această problemă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că Moscova ia act de declarațiile care vin din capitalele europene despre planurile de blocare a Kaliningradului și a subliniat că le consideră 'destul de revoltătoare.
Peskov a afirmat că un răspuns nuclear la încercările de blocare a teritoriului rus este prevăzut în legislația rusă. 'Este perfect logic ca diplomații noștri să încerce să le reamintească 'capetelor înfierbântate' din Europa directivele noastre în această privință', a declarat el. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Irina Giurgiu)
Putin a dat ordin să se ia măsuri pentru a se asigura securitatea Kaliningradului în fața NATO (Patrușev)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pe reclame politice (Casa Albă)
Președintele american Donald Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pentru finanțarea unor reclame despre care opozanții susțin că încalcă legislația privind finanțarea politică, a declarat marți Casa Albă, relatează AFP. Un mesaj publicat luni pe rețeaua Truth Social, în care președintele american se angajeaz
VIDEO Canada: Noul lider separatist al Quebecului nu va jura credință regelui Charles al III-lea
Noul lider separatist al provinciei Quebec a anunțat marți că nu va jura credință regelui Charles al III-lea, șeful statului Canada, în cursul învestirii sale și că va încerca să o împiedice pe reprezentanta coroanei britanice să asiste la ceremonie, relatează AFP. 'Evident, nu am de gând să depun jurămâ
Kosovo: Parlamentul alege o președintă după un lung blocaj politic
Parlamentul Kosovo a reușit în primele ore ale zilei de miercuri să aleagă o președintă a țării, evitând la limită al patrulea scrutin legislativ în mai puțin de doi ani, relatează AFP. Guvernul lui Albin Kurti a ajuns la un acord cu opoziția pentru a obține o majoritate de două treimi și a o alege astfel pe economista Justin
VIDEO Un atac cu drone ucrainene declanșează un incendiu imens pe un petrolier în largul orașului Soci, în Rusia
Ucraina a lovit un petrolier în largul coastelor de sud ale Rusiei marți seară, declanșând un incendiu imens și un nor de fum negru care a acoperit o parte din orașul stațiune Soci, notează AFP. Ambele tabere vizează intens navigația comercială din Marea Neagră de la începutul conflictului în 2022. în ultimele zil
Donald Trump Jr. a returnat banii oferiți pentru nunta sa, afirmă oligarhul rus implicat
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui american, a returnat într-adevăr banii oferiți pentru festivitățile legate de nunta sa de către oligarhul rus Umar Kremlev, a afirmat acesta din urmă marți, după câteva săptămâni de polemici în Statele Unite, transmite AFP. 'Da, a făcut asta. A rambursat într-ad
Premierul canadian merge în Turcia în octombrie
Premierul canadian Mark Carney, aflat în căutare de noi parteneri internaționali pe fondul unui război comercial cu Statele Unite, va efectua o vizită în Turcia între 21 și 23 octombrie pentru a se întâlni cu președintele Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP. 'Canada și Turcia îli consolidează parteneriat
#Ucraina: Zelenski susține că ultimele informații ale serviciilor speciale indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că ultimele informații ale serviciilor speciale sugerează că Rusia pregătește un 'atac masiv' asupra Ucrainei, relatează Reuters. 'Există informații actualizate care indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv', a declarat Zelenski în discursul său zilnic din cursul no
Franța: Macron convoacă o reuniune de criză pe fondul extinderii protestelor elevilor
Președintele Emmanuel Macron a convocat marți o reuniune de criză pentru a discuta despre protestele în extindere pe fondul nemulțumirilor privind condițiile din unitățile de învățământ, relatează dpa, citând media locale. Prim-ministrul Sébastien Lecornu, ministrul de interne Laurent Nunez și ministrul educației, Edouard Geffray









