Parlamentul Spaniei a respins vineri o hotărâre privind protecția chiriașilor a guvernului minoritar condus de premierul Pedro Sanchez, informează Reuters; agenția anticipează continuarea protestelor declanșate de evacuarea pensionarei Maricarmen Abascal, în vârstă de 87 de ani, din apartamentul unde locuia de o viață.
Presa spaniolă a afirmat că Sanchez ar putea declanșa alegeri anticipate în noiembrie dacă legislativul nu aprobă măsurile propuse pentru rezolvarea crizei imobiliare. Cabinetul de la Madrid nu a comentat știrile respective.
Mulțimea adunată în fața sediului parlamentului a scandat ''profiturile voastre, mizeria noastră''.
Coaliția guvernamentală, care dispune de numai 147 de mandate de deputați din cele 350, nu a reușit să obțină sprijinul indispensabil al unor partide mici, inclusiv al formațiunii catalane Junts, care s-a alăturat de data aceasta opoziției, argumentând că propunerile executivului vor agrava situația, reducând și mai mult numărul de locuințe disponibile.
Uniunea Chiriașilor, care a condus protestele, a anunțat că intenționează să organizeze și mai multe mitinguri sâmbătă.
De săptămâna trecută, protestatarii au instalat tabere de corturi în centrul Madridului și în alte orașe spaniole. Demonstrațiile au semănat cu cele împotriva austerității impuse de criza financiară mondială din 2008-2012, observă Reuters.
Evacuarea octogenarei Abascal a declanșat furia populară împotriva creșterii chiriilor, care s-au dublat în ultimul deceniu și au ajuns la aproape 1200 de euro pe lună, echivalentul a circa 99% din salariul mediu al unui tânăr. În aceste condiții, mulți spanioli continuă să locuiască cu părinții și după vârsta de 30 de ani.
Guvernul Sanchez a încercat să interzică evacuarea chiriașilor vulnerabili până în 2030, să impună înghețarea chiriilor existente timp de doi ani și să introducă reguli mai stricte pentru închirierea locuințelor pe termen scurt.
Opoziția a susținut că locuințele ''nu devin mai ieftine prin decrete'', ci prin construcția mai multor case. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Gabriela Badea)
Parlamentul Spaniei respinge hotărârea de guvern pentru protecția chiriașilor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pe reclame politice (Casa Albă)
Președintele american Donald Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pentru finanțarea unor reclame despre care opozanții susțin că încalcă legislația privind finanțarea politică, a declarat marți Casa Albă, relatează AFP. Un mesaj publicat luni pe rețeaua Truth Social, în care președintele american se angajeaz
VIDEO Canada: Noul lider separatist al Quebecului nu va jura credință regelui Charles al III-lea
Noul lider separatist al provinciei Quebec a anunțat marți că nu va jura credință regelui Charles al III-lea, șeful statului Canada, în cursul învestirii sale și că va încerca să o împiedice pe reprezentanta coroanei britanice să asiste la ceremonie, relatează AFP. 'Evident, nu am de gând să depun jurămâ
Kosovo: Parlamentul alege o președintă după un lung blocaj politic
Parlamentul Kosovo a reușit în primele ore ale zilei de miercuri să aleagă o președintă a țării, evitând la limită al patrulea scrutin legislativ în mai puțin de doi ani, relatează AFP. Guvernul lui Albin Kurti a ajuns la un acord cu opoziția pentru a obține o majoritate de două treimi și a o alege astfel pe economista Justin
VIDEO Un atac cu drone ucrainene declanșează un incendiu imens pe un petrolier în largul orașului Soci, în Rusia
Ucraina a lovit un petrolier în largul coastelor de sud ale Rusiei marți seară, declanșând un incendiu imens și un nor de fum negru care a acoperit o parte din orașul stațiune Soci, notează AFP. Ambele tabere vizează intens navigația comercială din Marea Neagră de la începutul conflictului în 2022. în ultimele zil
Donald Trump Jr. a returnat banii oferiți pentru nunta sa, afirmă oligarhul rus implicat
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui american, a returnat într-adevăr banii oferiți pentru festivitățile legate de nunta sa de către oligarhul rus Umar Kremlev, a afirmat acesta din urmă marți, după câteva săptămâni de polemici în Statele Unite, transmite AFP. 'Da, a făcut asta. A rambursat într-ad
Premierul canadian merge în Turcia în octombrie
Premierul canadian Mark Carney, aflat în căutare de noi parteneri internaționali pe fondul unui război comercial cu Statele Unite, va efectua o vizită în Turcia între 21 și 23 octombrie pentru a se întâlni cu președintele Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP. 'Canada și Turcia îli consolidează parteneriat
#Ucraina: Zelenski susține că ultimele informații ale serviciilor speciale indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că ultimele informații ale serviciilor speciale sugerează că Rusia pregătește un 'atac masiv' asupra Ucrainei, relatează Reuters. 'Există informații actualizate care indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv', a declarat Zelenski în discursul său zilnic din cursul no
Franța: Macron convoacă o reuniune de criză pe fondul extinderii protestelor elevilor
Președintele Emmanuel Macron a convocat marți o reuniune de criză pentru a discuta despre protestele în extindere pe fondul nemulțumirilor privind condițiile din unitățile de învățământ, relatează dpa, citând media locale. Prim-ministrul Sébastien Lecornu, ministrul de interne Laurent Nunez și ministrul educației, Edouard Geffray









