Partidul Social-Democrat german (SPD) va organiza o conferință la nivel federal în decembrie sau ianuarie, a declarat luni Lars Klingbeil, co-lider al SDP, după ce colega sa, Baerbel Bas, și-a anunțat demisia de la conducerea formațiunii și din postul de ministru al muncii, transmite Reuters.

'Vom organiza o conferință la nivel federal a partidului, nu o convenție, ci o conferință deplină la nivel federal a partidului', a declarat Klingbeil.

'La propunerea mea, întreaga conducere a SPD se va prezenta în alegeri acolo și va fi aleasă o conducere a partidului', a adăugat el.

Această decizie survine după demisia lui Baerbel Bas, ministrul muncii și co-lider al SPD, care a declarat că s-a confruntat cu tot mai multe 'atacuri publice', inclusiv din partea unor membri ai blocului conservator CDU/CSU, partenerii de coaliție ai SPD.

'Suntem competitori și avem nevoie de o cultură a dezbaterii. Dar avem nevoie și de o cultură a respectului reciproc', a punctat Lars Klingbeil în fața jurnaliștilor.

Conform unor surse social-democrate, în urma demisiei lui Baerbel Bas, postul de ministru al muncii va fi preluat de Alexander Schweitzer, liderul grupului parlamentar SPD din landul vestic Renania de Nord- Palatinat.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Andreea Lăzăroiu)