Reprezentanți ai comunității romilor vor participa pe 17 octombrie, în Budapesta, la un marș care își propune să atragă atenția asupra dorinței romilor de a participa la viața publică ca parteneri egali în modelarea propriului viitor și în deciderea viitorului țării, a anunțat luni Centrul de presă al comunității rome din Ungaria, transmite MTI.
Ziua Demnității și Mândriei Romilor va proclama manifestul intitulat ''We Have an Offer - A Common Homeland Can Only Be Built Together'' (Avem o ofertă - o patrie comună poate fi construită doar împreună), în care membrii mișcării rome oferă o cooperare substanțială actorilor democratici din Ungaria.
Autorii săi argumentează că experiența și cunoștințele specialiștilor, intelectualilor și organizațiilor civice rome sunt necesare în fiecare etapă a procesului de elaborare a politicilor, de la planificare și implementare până la analiza rezultatelor.
Ei avertizează că, în pofida realizărilor din cei 36 de ani trecuți de la schimbarea regimului din Ungaria, excluziunea socială, segregarea și accesul inegal la serviciile de bază încă sunt caracteristice pentru viețile multor romi.
Marșul din 17 octombrie va avea ca punct de plecare piața Blaha Lujza în jurul orei locale 14:00 și ar urma să dureze circa 40 de minute. Participanții vor avea un drapel al Ungariei cu o lungime de 48 de metri și un steag al romilor lung de 25 de metri. Organizatorii le-au cerut participanților să vină îmbrăcați cât mai colorat posibil.
''Ziua Demnității și Mândriei Romilor este o celebrare a respectului de sine, a apartenenței și a acțiunii comune privind comunitatea. Mesajul său este că ascensiunea comunităților rome modelează viitorul întregii Ungarii. Toți avem un loc și o misiune în construirea unei țări puternice, juste și solidare'', au subliniat autorii manifestului. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Roma Sajtóközpont - Roma Press Center / Facebook.com










