Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a efectuat, sâmbătă, o vizită la Penitenciarul Botoșani, unde a vizitat, printre altele, șantierele noilor spații de detenție care vor genera 400 de noi locuri de cazare pentru persoanele lipsite de libertate.



'Au fost vizitate cele două amplasamente noi, ce vor asigura 400 de locuri de cazare conforme cu normele europene, precum și noul sediu al Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani, un centru multifuncțional pilot, proiect inovator ce va găzdui activități comune desfășurate în parteneriat între Penitenciarul Botoșani, Serviciul de probațiune și comunitatea locală', a transmis Penitenciarul, într-un comunicat de presă.


În cadrul vizitei au fost analizate aspecte importante privind condițiile de detenție și alinierea acestora la standarde europene, respectarea drepturilor fundamentale ale omului și demnității umane, precum și demersurile necesare în vederea asigurării unui cadru potrivit, care să faciliteze reintegrarea socială a persoanelor private de libertate.




'În cadrul întâlnirii, domnul ministru a purtat discuții constructive cu personalul penitenciarului și cu persoanele private de libertate, pentru a identifica eventualele dificultăți și a găsi modalități eficiente de soluționare. Totodată, acesta a reafirmat angajamentul Ministerului Justiției de a susține dezvoltarea instituțională și dezvoltarea profesională a angajaților, astfel încât aceștia să beneficieze de condiții optime pentru îndeplinirea misiunii lor nobile', precizează oficialii unității de detenție. AGERPRES/ (AS-redactor: Cristian Lupașcu, editor: Cătălina Matei, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: Penitenciarul Botoșani/facebook