România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menționat că ultimele luni au reprezentat o perioadă 'foarte dificilă', deoarece Executivul a rămas fără drepturi depline.
El a reiterat că PNL nu va face parte dintr-un Guvern alături de PSD. Totodată, Bolojan și-a exprimat îndoiala că s-ar putea ajunge la alegeri anticipate în perioada următoare.
'În condițiile în care se va menține situația de blocaj, formula prevăzută de Constituție și valabilă în toate sistemele democratice sunt alegerile anticipate. Dacă nu se va găsi o formulă de genul acesta (pentru susținerea unui Guvern - n.r.), este singura formulă pe care Constituția noastră o prevede și, chiar dacă sunt foarte rezervat că ele ar putea fi o realitate în perioada următoare, nu putem decât să ajungem într-o astfel de situație', a explicat premierul interimar, pentru Prima News.
Potrivit acestuia, ultimele luni au reprezentat o perioadă 'foarte dificilă', deoarece Guvernul a rămas fără drepturi depline chiar cu trei luni înainte de închiderea PNRR.
'Suntem în situația în care starea de provizorat s-a lungit prea mult, pentru că era bine să se găsească o formulă să avem un Guvern cât mai repede. A fost o perioadă foarte dificilă, pentru că Guvernul acesta a rămas fără drepturile depline exact în ultimele trei luni de închidere a programului PNRR. Și nu este ușor să închizi un astfel de program cu tot ceea ce înseamnă proiecte legislative, hotărâri de guvern, măsuri de bună organizare, în așa fel încât lucrările să se închidă la timp în aceste condiții', a completat Bolojan.
Liderul PNL a adăugat că nu există garanții legate de faptul că reprezentanții PSD își vor schimba comportamentul pe viitor, în condițiile în care 'l-au mințit' pe președinte și nu și-au onorat promisiunile.
'România are nevoie de un Guvern - asta este cât se poate de clar. Dar, gândiți-vă că la modul în care, inclusiv la legea salarizării, PSD l-a mințit la președinte, a promis lucruri pe care după aceea le-a dat înapoi, a participat la toate discuțiile, dar au spus că nu știu ce se discută, (...) care sunt garanțiile că, odată ajunși în guvernare, își vor schimba comportamentul? Nicio garanție', a transmis el. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Bolojan: România are nevoie de Guvern; starea de provizorat s-a lungit prea mult

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua mondială a sănătății mintale/ Palatul Victoria - iluminat în verde
Palatul Victoria va fi iluminat, sâmbătă seara, de Ziua mondială a sănătății mintale, în culoarea verde, 'simbol al solidarității cu persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate mintală', a anunțat Guvernul. 'Guvernul sprijină demersurile de conștientizare a importanței sănătății mintale și de sensibilizare a co
Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE privind bugetul multianual: Respingem tăierile propuse de Președinția irlandeză a UE
Parlamentul European respinge ferm tăierile propuse de Președinția irlandeză a Consiliului UE la viitorul buget multianual al Uniunii Europene, a precizat, sâmbătă, europarlamentarul Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE privind bugetul. 'Parlamentul European respinge ferm tăierile propuse de Președinția irlandeză a Consiliului UE
Oleksandr Mischenko: Facem tot ce ține de noi ca drepturile românilor din Ucraina să fie respectate
Prim-adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleksandr Mischenko, a declarat, sâmbătă, că autoritățile de la Kiev vor face tot ce ține de ele pentru ca toate drepturile românilor din Ucraina să fie respectate. 'Avem foarte multe lucruri în comun, bunăoară, nu numai comunitățile din România și Ucraina,
VIDEO Nicușor Dan, la Centenarul PNȚ: Democrația e azi pusă în discuție; vedem valurile de ură ce străbat societatea
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, că democrația este azi 'pusă în discuție' și a atras atenția asupra faptului că 'valuri de ură' străbat societatea 'cu orice prilej', înregistrându-se, din păcate, o creștere a populismului în România.
Cluj: Primul Consulat onorific al Ucrainei în România a fost deschis la Apahida
Ucraina a deschis, sâmbătă, primul său Consulat onorific în România, la Apahida, în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca. Consulul onorific al Ucrainei în România, Vasile Serioja Ruscovan, a declarat, pentru AGERPRES, că în zona de nord-vest a României trăiesc aproximativ 50.000 de ucrai
Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, președintele social-democraților Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, blocajul din economie și lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie. Nemulțumirea oamenilor fa
Niculescu: Nu mă gândesc acum la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că în acest moment nu se gândește la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului, întrebat dacă ia în calcul și varianta de a-și depune mandatul în cazul în care ar constata că nu are susținerea necesară pentru validarea în Parlament a cabinet
Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata; mai este un mic detaliu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, vineri, că România este 'foarte aproape' de intrarea în această organizație, menționând că mai este un 'mic detaliu' care trebuie rezolvat de un Guvern cu puteri depline.









