AUR și-a stabilit, sâmbătă, prioritățile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marți, iar printre acestea se numără Parlament bicameral cu 300 de parlamentari, alegerea primarilor în două tururi de scrutin și limitarea la două mandate a conducerilor instituțiilor publice, pentru a împiedica transformarea unor funcții publice în poziții ocupate pe termen nedefinit și 'apariția unor rețele de influență în interiorul administrației'.
Potrivit unui comunicat de presă, Alianța pentru Unirea Românilor a stabilit, în cadrul Consiliului Național de Conducere reunit la Drobeta-Turnu Severin, principalele priorități legislative pentru următoarea sesiune parlamentară. Acestea vizează economia, fiscalitatea, reforma statului, educația, transparența și securitatea energetică.
'AUR susține creșterea plafonului pentru plățile în numerar la 50.000 de lei pentru firme, precum și revenirea treptată la nivelurile de taxare existente înaintea majorărilor din ultimul an: TVA de 19%, cotă redusă de TVA de 9% și impozit pe dividende de 8%. Tot pentru sprijinirea capitalului românesc, AUR propune revenirea plafonului pentru încadrarea microîntreprinderilor la 500.000 de euro. AUR își dorește un stat mai suplu și o democrație mai reprezentativă. AUR susține Parlament bicameral cu 300 de parlamentari, respectând astfel voința exprimată de români la referendumul din 2009, și va continua să susțină alegerea primarilor în două tururi de scrutin, astfel încât aceștia să beneficieze de o reprezentativitate reală în comunitățile pe care le conduc. Totodată, AUR propune limitarea la două mandate a conducerilor instituțiilor publice, pentru a împiedica transformarea unor funcții publice în poziții ocupate pe termen nedefinit și apariția unor rețele de influență în interiorul administrației', se arată în comunicat.
În domeniul educației, una dintre prioritățile partidului este abrogarea prevederilor care permit organizarea examenului paralel de admitere la liceu, păstrându-se un sistem național și unitar de admitere, cu reguli egale pentru toți copiii, indiferent de liceul la care doresc să ajungă. AUR va susține, de asemenea, reducerea normei didactice și revenirea numărului de elevi din clase la nivelurile existente înaintea modificărilor introduse 'prin Legea Bolojan' din august 2025.
'În domeniul fiscalității, AUR va continua demersurile pentru adoptarea proiectului depus încă din luna martie privind un TVA dinamic la carburanți, ca mecanism de protecție a populației și economiei în perioadele în care crizele internaționale provoacă majorări puternice ale prețurilor. Mecanismul propus este limitat în timp și autoreglabil: TVA de 5% în primele trei luni, apoi 9%, cu dezactivarea automată a facilității odată cu normalizarea cotațiilor petrolului. AUR susține și modificarea Codului fiscal astfel încât TVA pentru prima locuință să fie redusă de la 21% la 9%. O altă prioritate legislativă a AUR este proiectul privind transparentizarea surselor de finanțare ale organizațiilor non-profit. Acesta este blocat în Camera Deputaților după adoptarea de către Senat. Principiul susținut de AUR este simplu: organizațiile care participă la viața publică și influențează dezbaterea publică trebuie să funcționeze în condiții de transparență privind sursele lor de finanțare', precizează AUR.
Un alt domeniu care reprezintă 'o prioritate imediată' a acestui partid este securitatea energetică, iar în acest sens anunță că va promova un proiect de lege pentru legalizarea funcționării tuturor grupurilor energetice de la CE Oltenia prin amendarea ordonanței de urgență care obligă la închiderea lor până la 31 august 2026 și intrarea lor în starea de rezervă. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: George Onea, editor online: Andreea Preda)
Parlament bicameral și limitarea la două mandate a conducerilor instituțiilor publice - printre prioritățile legislative ale AUR

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua mondială a sănătății mintale/ Palatul Victoria - iluminat în verde
Palatul Victoria va fi iluminat, sâmbătă seara, de Ziua mondială a sănătății mintale, în culoarea verde, 'simbol al solidarității cu persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate mintală', a anunțat Guvernul. 'Guvernul sprijină demersurile de conștientizare a importanței sănătății mintale și de sensibilizare a co
Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE privind bugetul multianual: Respingem tăierile propuse de Președinția irlandeză a UE
Parlamentul European respinge ferm tăierile propuse de Președinția irlandeză a Consiliului UE la viitorul buget multianual al Uniunii Europene, a precizat, sâmbătă, europarlamentarul Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE privind bugetul. 'Parlamentul European respinge ferm tăierile propuse de Președinția irlandeză a Consiliului UE
Oleksandr Mischenko: Facem tot ce ține de noi ca drepturile românilor din Ucraina să fie respectate
Prim-adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleksandr Mischenko, a declarat, sâmbătă, că autoritățile de la Kiev vor face tot ce ține de ele pentru ca toate drepturile românilor din Ucraina să fie respectate. 'Avem foarte multe lucruri în comun, bunăoară, nu numai comunitățile din România și Ucraina,
VIDEO Nicușor Dan, la Centenarul PNȚ: Democrația e azi pusă în discuție; vedem valurile de ură ce străbat societatea
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, că democrația este azi 'pusă în discuție' și a atras atenția asupra faptului că 'valuri de ură' străbat societatea 'cu orice prilej', înregistrându-se, din păcate, o creștere a populismului în România.
Cluj: Primul Consulat onorific al Ucrainei în România a fost deschis la Apahida
Ucraina a deschis, sâmbătă, primul său Consulat onorific în România, la Apahida, în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca. Consulul onorific al Ucrainei în România, Vasile Serioja Ruscovan, a declarat, pentru AGERPRES, că în zona de nord-vest a României trăiesc aproximativ 50.000 de ucrai
Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, președintele social-democraților Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, blocajul din economie și lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie. Nemulțumirea oamenilor fa
Niculescu: Nu mă gândesc acum la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că în acest moment nu se gândește la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului, întrebat dacă ia în calcul și varianta de a-și depune mandatul în cazul în care ar constata că nu are susținerea necesară pentru validarea în Parlament a cabinet
Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata; mai este un mic detaliu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, vineri, că România este 'foarte aproape' de intrarea în această organizație, menționând că mai este un 'mic detaliu' care trebuie rezolvat de un Guvern cu puteri depline.









