Guvernul a aprobat, joi, crearea cadrului legal pentru funcționarea Consiliului Consultativ al Ministerului Afacerilor Externe.

Este vorba despre o structură permanentă de dialog, consultare și colaborare cu societatea civilă, mediul academic, mediul de afaceri, organizațiile neguvernamentale, think-tank-urile și alte organizații relevante pentru domeniul afacerilor externe și europene.

'Consiliul Consultativ, inițiat în august 2025 într-un format ad-hoc, va asigura un cadru structurat de consultare și participare a organizațiilor și persoanelor interesate la fundamentarea politicilor publice din domeniul de competență al MAE', reiese dintr-un comunicat transmis de Guvern.

Totodată, hotărârea elimină din HG nr. 16/2017 prevederile referitoare la cele trei persoane juridice fără scop patrimonial - Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale, Asociația Internațională de Studii Sud-Est Europene și Casa Americii Latine.

'Măsura reflectă încetarea raporturilor juridice dintre MAE și aceste organizații și, în unele cazuri, încetarea activității acestora, precum și necesitatea corelării cadrului normativ cu legislația în vigoare privind finanțările din fonduri publice. Prin aceste modificări, cadrul de organizare și funcționare al MAE este adaptat la realitățile instituționale și legislative actuale, fiind consolidat, totodată, mecanismul de dialog și consultare cu societatea', se mai arată în comunicat. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)