Premierul interimar Ilie Bolojan, ministrul interimar al Energiei, a anunțat că marți a semnat ordinele pentru două programe din Fondul pentru Modernizare, în valoare totală de 650 de milioane de euro, prin care instituțiile publice vor putea produce și stoca energie pentru consumul propriu.
'Primul program, în valoare de 500 de milioane de euro, este destinat instalării de panouri fotovoltaice cu baterii de stocare. Proiectele pot include și pompe de căldură, iar energia produsă va fi folosită pentru consumul propriu. Bateriile sunt obligatorii și vor fi dimensionate pentru 2-4 ore de funcționare. Al doilea program, în valoare de 150 de milioane de euro, se adresează instituțiilor publice care au deja instalații de producere a energiei din surse regenerabile. Acestea vor putea instala baterii în spatele contorului, pentru a stoca energia produsă și a o folosi pentru consumul propriu', a explicat Ilie Bolojan, marți, într-o postare pe Facebook.
De aceste programe pot beneficia primăriile și consiliile județene, spitalele publice, universitățile de stat, centrele sociale și alte instituții publice, iar finanțarea poate acoperi până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita a 10 milioane de euro pentru un beneficiar, a evidențiat premierul interimar.
'Apelurile se deschid vineri, 11 septembrie. Cererile vor fi depuse prin AFIR până la 6 noiembrie 2026 sau până la epuizarea bugetului, în ordinea depunerii. Evaluarea proiectelor se va desfășura în perioada 9 noiembrie 2026 - 12 februarie 2027, iar investițiile trebuie finalizate și puse în funcțiune până la 31 decembrie 2029', a precizat Bolojan.
Prin aceste investiții, instituțiile publice își vor putea reduce facturile la energie și vor putea folosi mai eficient energia produsă din surse regenerabile, reducând în același timp presiunea asupra rețelei în perioadele de consum ridicat, a mai transmis acesta. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Bolojan: Instituțiile publice vor putea produce și stoca energie pentru consumul propriu

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata; mai este un mic detaliu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, vineri, că România este 'foarte aproape' de intrarea în această organizație, menționând că mai este un 'mic detaliu' care trebuie rezolvat de un Guvern cu puteri depline.
Niculescu: Nu mă gândesc acum la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că în acest moment nu se gândește la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului, întrebat dacă ia în calcul și varianta de a-și depune mandatul în cazul în care ar constata că nu are susținerea necesară pentru validarea în Parlament a cabinet
Luca Niculescu: Lucrăm la programul de guvernare, vor fi măsuri de relansare economică; digitalizarea rămâne o prioritate
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că programul de guvernare pe care îl pregătește în vederea depunerii în Parlament va conține și măsuri de relansare economică, menționând, totodată, ca priorități reluarea discuțiilor pe Legea salarizării, continuarea reformei în administrație și a procesului de digitalizare.
Luca Niculescu: Am totală libertate în acest mandat și cred că o voi păstra până la final
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, vineri, că, în prezent, are 'totală libertate' în acest mandat acordat de președintele Nicușor Dan și crede că o va păstra până la final, menționând că 'zilele vor arăta dacă mai este nevoie și de intervenția șefului statului'. 'Domnul președinte este cel
Luca Niculescu: Programul de guvernare pe care îl pregătesc este pentru până la următoarele alegeri
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, vineri, că nu își propune un guvern cu o speranță de viață scurtă, menționând că negocierile le duce cu liderii de partide și nu exclude ca din Guvern să facă parte și oameni politici. 'Sunt oameni la care m-am gândit, evident că nu pot să vi le spun, dar asta va depinde și de configurația cab
MAE: Consultări politice cu oficiali ucraineni; educația în limba română în Ucraina - pe agendă
Secretarul de stat pentru afaceri strategice și globale, Ana Tinca, a subliniat, în cadrul consultărilor politice cu Oleksandr Mișcenko, adjunct al ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, necesitatea asigurării continuității, sustenabilității și accesului adecvat la educația în limba română la toate nivelurile, ea evidențiind că aceasta include păstrare
Luca Niculescu: Joi intenționez să depun programul și lista de miniștri; toate opțiunile sunt pe masă
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că intenționează să depună joi la Parlament programul de guvernare și lista cu cabinetul de miniștri, menționând că, în acest moment, toate opțiunile sunt pe masă: Guvern tehnocrat, hibrid sau politic și că își dorește susținerea unei majorități cât mai solide. 'Suntem în program. (
Bolojan: Refuzul de a guverna cu PSD nu ține de orgolii sau de calcule politice, ci de lecția pe care am învățat-o în ultimul an
România are nevoie de un Guvern funcțional, iar PNL este deschis să contribuie la instalarea acestuia, însă nu va accepta să repete formule politice care s-au dovedit că nu funcționează, a declarat vineri președintele Partidului Național Liberal, premierul interimar Ilie Bolojan. El a arătat că refuzul de a guverna cu PSD nu ține de orgolii sau de









