Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, conduce delegația României la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), care au loc la Viena, în perioada 14-18 septembrie, prezența acesteia fiind dedicată zilei intervențiilor naționale, transmite MAE.
Potrivit MAE, în discursul din cadrul sesiunii plenare, Oana Țoiu va reitera sprijinul ferm al țării față de promovarea utilizării pașnice, sigure și responsabile a energiei nucleare, în conformitate cu standardele și cerințele internaționale asumate de țara noastră, precum și rolul AIEA și al României ca parte a Boardului Guvernatorilor în susținerea rolului inspecțiilor AIEA în facilitățile nucleare și informarea Consiliului de Securitate ONU în privința respectării angajamentelor internaționale, dar și rolul necesar într-o perioadă de riscuri crescute generate de conflictele armate.
Oficialul român va sublinia sprijinul constant al României pentru activitatea AIEA și rolul central al Agenției în promovarea utilizării pașnice a energiei nucleare, cu respectarea celor mai înalte standarde în domeniul neproliferării, siguranței și securității nucleare, demers esențial în contextul unei diplomații multilaterale supusă unui risc de fragmentare.
În cadrul vizitei de lucru în Viena, agenda ministrului interimar include întâlniri bilaterale cu: directorul general AIEA, Rafael Mariano Grossi, privind dosarele de neproliferare nucleară, mediul de reglementare și investițional care să susțină accelerarea proiectelor de producție de energie nucleară și inițiative fanion pe care România le derulează cu parteneri europeni și în parteneriate transatlantice; secretarul general OSCE, Feridun Sinirlioglu; directorul general al Biroului ONU de la Viena și director executiv al Biroului ONU pentru Droguri și Criminalitate, Monica Juma.
MAE menționează că delegația României, din care fac parte și reprezentanți ai Ministerului Energiei și ai instituțiilor naționale cu atribuții în domeniul energiei nucleare, are ca obiective:
*Susținerea profilului României ca țară fondatoare AIEA și rolul României, stat cu mandat ales în Boardul Guvernatorilor, în utilizarea pașnică a tehnologiilor nucleare;
*Promovarea rolului de furnizor de energie nucleară prin dublarea capacității de producție de energie nucleară la CNE Cernavodă, prin retehnologizarea Reactorului 1 și construcția Reactoarelor 3 și 4;
*Prioritizarea cercetării și investițiilor în producția de radioizotopi medicali, promovarea consorțiului România - Franța - Canada (în marja conferinței AIEA are loc și Forumul Științific Rays of Hope: delivering on the promise of cancer program);
*Promovarea României ca țară implicată în dezvoltare modelelor comerciale viabile SMR (Small Medium Reactor), atât în cadrul parteneriatului România - SUA, cât și în cadrul european (consorțiul Eagles România - Italia - Belgia) în dezvoltarea și comercializarea unui reactor modular de mici dimensiuni.
În contextul prezenței la lucrările Conferinței Generale a AIEA, delegația României va avea întrevederi bilaterale cu reprezentanți din SUA, Canada, Elveția, Ungaria, Belgia, Argentina, Turcia, în diverse formate tehnice sau de reprezentare la nivel înalt.
La reuniune sunt prezenți peste 3.000 de participanți din 182 de țări. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Oana Țoiu - la Conferința Generală a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
3 ani de la atacul Hamas în Israel/Nicușor Dan: România și-a deschis spitalele pentru copiii din Gaza
Președintele Nicușor Dan a transmis miercuri un mesaj la trei ani de la atacul comis de mișcarea palestiniană islamistă Hamas în Israel, șeful statului arătând că România susține Consiliul pentru Pace și și-a deschis spitalele pentru copiii din Gaza. ''Acum trei ani, teroriștii Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane și au luat 25
Nicușor Dan: Relația României cu SUA se consolidează permanent, inclusiv în sfera educației
Relația României cu Statele Unite ale Americii se consolidează 'permanent', inclusiv în sfera educației, prin inițiative cu rezultate remarcabile precum Future Leaders Exchange, cu cele două programe FLEX Global și FLEX Global Abroad, a declarat, miercuri, președintele Nicușor Dan. El s-a întâlnit, la începutul acestei săp
AUR propune trei măsuri pentru relansarea economiei
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) consideră că schimbarea prognozei Băncii Mondiale pentru România de la stagnare la contracție arată că 'actuala direcție economică trebuie schimbată' și propune trei măsuri pentru relansarea economiei. 'Banca Mondială și-a înrăutățit prognoza pentru România. Dacă în iunie estima st
Diana Stoica (USR) a cerut sancționarea Nataliei Intotero pentru încălcarea Regulamentului Camerei Deputaților
Liderul deputaților USR, Diana Stoica, a declarat că a solicitat Biroului permanent al Camerei Deputaților sancționarea deputatei PSD Natalia Intotero, pe care o acuză că, în calitate de vicepreședinte al Camerei, ar fi comis abuzuri în legătură cu înființarea 'Comisiei de anchetă Mykonos-Nordis'. 'în data de 15 septembrie,
Claudiu Manda (PSD): Vrem să vedem ce propune Luca Niculescu pentru a scoate economia din declin
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat că social-democrații au pregătit un program de guvernare, cu măsuri clare pentru relansarea economiei, iar dacă programul propus de premierul desemnat Luca Niculescu 'răspunde aceleiași nevoi de schimbare', atunci există baza unei discuții serioase. 'Premierul desemnat are acum ș
Camera Deputaților: Conducătorii de motociclete și mopede pot utiliza benzile de transport în comun
Conducătorii de motociclete și mopede vor putea utiliza benzile destinate transportului în comun, în condițiile stabilite de administratorul drumului, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților cu 238 de voturi 'pentru', trei voturi împotrivă și 15 abțineri. Proiectul modifică și comp
Luca Niculescu: Trebuie să păstrăm ceea ce funcționează și să corectăm ceea ce nu funcționează
Premierul desemnat, Luca Niculescu, spune că în această perioadă se lucrează la programul de guvernare, printre preocupările principale aflându-se creșterea economică, protecția puterii de cumpărare și măsurile de relansare pentru mediul de afaceri. 'Zilele acestea elaborăm programul de guvernare și mă pregătesc de consultările
Camera Deputaților/ 19 noiembrie - Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se instituie ziua de 19 noiembrie ca Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 19 noiembrie ca 'Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin', precum și reglementarea cadrului general privi









