Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută împlinirea a 30 de ani de la semnarea Tratatului de Înțelegere, Cooperare și Bună Vecinătate între România și Republica Ungară și subliniază că protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale 'rămâne un reper de acțiune pentru păstrarea și afirmarea identității etnice, lingvistice, religioase și culturale a etnicilor români care trăiesc în Ungaria, respectiv a etnicilor maghiari care trăiesc în România'.
MAE amintește, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES, că în urmă cu trei decenii, la Timișoara, orașul unde a început Revoluția Română din Decembrie 1989, oficialii români și ungari au convenit că principiul bunei vecinătăți și respectul reciproc reprezintă fundamentele unei relații de cooperare care a apropiat cele două state vecine, devenite ulterior parteneri și aliați, inclusiv în cadrul Uniunii Europene și al NATO.
Potrivit MAE, tratatul și instrumentele create prin acesta constituie în continuare pilonii politico-juridici ai dezvoltării cooperării româno-ungare. Parteneriatul Strategic bilateral, semnat în 2002, a reprezentat evoluția firească a legăturilor dintre cele două țări, consolidate în spiritul angajamentului comun față de valorile europene și al pragmatismului, pentru realizarea de proiecte concrete în beneficiul tuturor cetățenilor.
Ministerul Afacerilor Externe își exprimă convingerea că 'relația dintre România și Ungaria va continua să avanseze de o manieră transparentă și constructivă, în conformitate cu interesele și valorile pe care cele două state le împărtășesc, pe baza documentelor bilaterale programatice și a apartenenței comune la comunitatea europeană și euroatlantică'.
MAE arată că această aniversare reprezintă un prilej de reafirmare a importanței dialogului româno-ungar și a proiectelor comune care apropie oamenii, indiferent de originea etnică, precum și comunitățile, companiile și instituțiile din cele două țări.
'Buna vecinătate nu este doar un angajament înscris într-un document diplomatic, ci o construcție permanentă, întemeiată pe încredere, comunicare, transparență și capacitatea de a transforma diferențele într-o sursă de cooperare', a transmis sursa citată, care apreciază că la Timișoara, acum 30 de ani, a fost făcut 'un pas important spre un viitor construit împreună'.
'La 30 de ani de la semnarea Tratatului este important să privim nu doar spre ceea ce am realizat, ci și spre responsabilitatea pe care o avem față de generațiile viitoare. Avem astăzi datoria de a duce mai departe spiritul acelui moment și de a consolida o relație bazată pe respect, încredere și cooperare', precizează ministerul român de Externe. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
MAE: 30 de ani de la semnarea Tratatului bilateral de Înțelegere cu Ungaria; protecția minorităților - reper de acțiune

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nicușor Dan: Relația României cu SUA se consolidează permanent, inclusiv în sfera educației
Relația României cu Statele Unite ale Americii se consolidează 'permanent', inclusiv în sfera educației, prin inițiative cu rezultate remarcabile precum Future Leaders Exchange, cu cele două programe FLEX Global și FLEX Global Abroad, a declarat, miercuri, președintele Nicușor Dan. El s-a întâlnit, la începutul acestei săp
AUR propune trei măsuri pentru relansarea economiei
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) consideră că schimbarea prognozei Băncii Mondiale pentru România de la stagnare la contracție arată că 'actuala direcție economică trebuie schimbată' și propune trei măsuri pentru relansarea economiei. 'Banca Mondială și-a înrăutățit prognoza pentru România. Dacă în iunie estima st
Diana Stoica (USR) a cerut sancționarea Nataliei Intotero pentru încălcarea Regulamentului Camerei Deputaților
Liderul deputaților USR, Diana Stoica, a declarat că a solicitat Biroului permanent al Camerei Deputaților sancționarea deputatei PSD Natalia Intotero, pe care o acuză că, în calitate de vicepreședinte al Camerei, ar fi comis abuzuri în legătură cu înființarea 'Comisiei de anchetă Mykonos-Nordis'. 'în data de 15 septembrie,
Claudiu Manda (PSD): Vrem să vedem ce propune Luca Niculescu pentru a scoate economia din declin
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat că social-democrații au pregătit un program de guvernare, cu măsuri clare pentru relansarea economiei, iar dacă programul propus de premierul desemnat Luca Niculescu 'răspunde aceleiași nevoi de schimbare', atunci există baza unei discuții serioase. 'Premierul desemnat are acum ș
Camera Deputaților: Conducătorii de motociclete și mopede pot utiliza benzile de transport în comun
Conducătorii de motociclete și mopede vor putea utiliza benzile destinate transportului în comun, în condițiile stabilite de administratorul drumului, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților cu 238 de voturi 'pentru', trei voturi împotrivă și 15 abțineri. Proiectul modifică și comp
Luca Niculescu: Trebuie să păstrăm ceea ce funcționează și să corectăm ceea ce nu funcționează
Premierul desemnat, Luca Niculescu, spune că în această perioadă se lucrează la programul de guvernare, printre preocupările principale aflându-se creșterea economică, protecția puterii de cumpărare și măsurile de relansare pentru mediul de afaceri. 'Zilele acestea elaborăm programul de guvernare și mă pregătesc de consultările
Camera Deputaților/ 19 noiembrie - Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se instituie ziua de 19 noiembrie ca Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 19 noiembrie ca 'Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin', precum și reglementarea cadrului general privi
Timiș/ Pirtea: PNL nu va deveni anexa electorală a USR, în alegerile pentru funcția de primar, după Fritz
Președintele liberalilor timișeni, deputatul Marilen Pirtea, a declarat, miercuri, că PNL nu va deveni anexa electorală a USR în alegerile parțiale pentru viitorul primar al municipiului Timișoara, după plecarea lui Dominic Fritz. Pirtea admite că USR este un posibil partener pe zona de centru-dreapta, dar formațiunea condusă de Dominic









