Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că, deși nominalizarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier s-a făcut cu trei luni întârziere, partidul va trata 'cu responsabilitate' această situație și va încerca, în funcție de ponderea sa electorală, să formeze un Guvern.
'Am aflat ieri, înainte cu aproximativ 30 de minute, prin informația pe care mi-a comunicat-o domnul Siegfried Mureșan, despre intenția președintelui României de a-l nominaliza în această poziție. Chiar dacă această nominalizare s-a făcut cu aproape trei luni de zile întârziere, responsabilitatea pe care o avem este la fel de valabilă și acum trei luni și astăzi în a încerca, după posibilitățile pe care le avem, funcție de ponderea noastră electorală, să formăm un Guvern și Partidul Național Liberal va trata cu responsabilitate această situație', a afirmat Bolojan, la Parlament, într-o conferință de presă alături de Mureșan și lideri ai USR și UDMR.
El a precizat că, în zilele următoare, prin experții din ministere, prin colegii de partid, vor fi furnizate toate datele necesare în așa fel încât viziunea pe care Siegfried Mureșan o are să se bazeze pe date corecte legate de situația țării.
'Nu vom veni cu programe și nu vom susține programe care nu se bazează pe realități, care creează așteptări care nu pot fi acoperite de situația noastră economică și, așa cum am spus și la declarațiile pe care le-am făcut după consultări, indiferent cine va fi nominalizat și ales și desemnat premierul României, problemele vor fi aceleași. Sunt problemele care țin de păstrarea echilibrelor financiare și avem o evaluare care va fi în perioada imediat următoare, sunt probleme care țin de funcționarea statului și a serviciilor publice principale, de pregătirea bugetului pentru anul următor și de crearea condițiilor pentru relansarea economiei românești', a explicat Ilie Bolojan.
Potrivit liderului PNL, acest lucru înseamnă un Guvern care propune măsuri 'corecte', care ține cont de interesele țării, de situația internațională, de constrângerile economice, de crize și care vine cu soluții pentru România.
'Asta vom face în zilele următoare și vom participa la negocierile care vor începe în zilele următoare', a adăugat Bolojan. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Bolojan: Vom încerca, după posibilitățile pe care le avem, funcție de ponderea noastră electorală, să formăm un Guvern

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
3 ani de la atacul Hamas în Israel/Nicușor Dan: România și-a deschis spitalele pentru copiii din Gaza
Președintele Nicușor Dan a transmis miercuri un mesaj la trei ani de la atacul comis de mișcarea palestiniană islamistă Hamas în Israel, șeful statului arătând că România susține Consiliul pentru Pace și și-a deschis spitalele pentru copiii din Gaza. ''Acum trei ani, teroriștii Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane și au luat 25
Nicușor Dan: Relația României cu SUA se consolidează permanent, inclusiv în sfera educației
Relația României cu Statele Unite ale Americii se consolidează 'permanent', inclusiv în sfera educației, prin inițiative cu rezultate remarcabile precum Future Leaders Exchange, cu cele două programe FLEX Global și FLEX Global Abroad, a declarat, miercuri, președintele Nicușor Dan. El s-a întâlnit, la începutul acestei săp
AUR propune trei măsuri pentru relansarea economiei
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) consideră că schimbarea prognozei Băncii Mondiale pentru România de la stagnare la contracție arată că 'actuala direcție economică trebuie schimbată' și propune trei măsuri pentru relansarea economiei. 'Banca Mondială și-a înrăutățit prognoza pentru România. Dacă în iunie estima st
Diana Stoica (USR) a cerut sancționarea Nataliei Intotero pentru încălcarea Regulamentului Camerei Deputaților
Liderul deputaților USR, Diana Stoica, a declarat că a solicitat Biroului permanent al Camerei Deputaților sancționarea deputatei PSD Natalia Intotero, pe care o acuză că, în calitate de vicepreședinte al Camerei, ar fi comis abuzuri în legătură cu înființarea 'Comisiei de anchetă Mykonos-Nordis'. 'în data de 15 septembrie,
Claudiu Manda (PSD): Vrem să vedem ce propune Luca Niculescu pentru a scoate economia din declin
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat că social-democrații au pregătit un program de guvernare, cu măsuri clare pentru relansarea economiei, iar dacă programul propus de premierul desemnat Luca Niculescu 'răspunde aceleiași nevoi de schimbare', atunci există baza unei discuții serioase. 'Premierul desemnat are acum ș
Camera Deputaților: Conducătorii de motociclete și mopede pot utiliza benzile de transport în comun
Conducătorii de motociclete și mopede vor putea utiliza benzile destinate transportului în comun, în condițiile stabilite de administratorul drumului, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților cu 238 de voturi 'pentru', trei voturi împotrivă și 15 abțineri. Proiectul modifică și comp
Luca Niculescu: Trebuie să păstrăm ceea ce funcționează și să corectăm ceea ce nu funcționează
Premierul desemnat, Luca Niculescu, spune că în această perioadă se lucrează la programul de guvernare, printre preocupările principale aflându-se creșterea economică, protecția puterii de cumpărare și măsurile de relansare pentru mediul de afaceri. 'Zilele acestea elaborăm programul de guvernare și mă pregătesc de consultările
Camera Deputaților/ 19 noiembrie - Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se instituie ziua de 19 noiembrie ca Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 19 noiembrie ca 'Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin', precum și reglementarea cadrului general privi









