New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele român Nicușor Dan a pledat miercuri pentru întărirea sancțiunilor economice împotriva Ucrainei și pentru unitatea în susținerea Ucrainei, în intervenția la al 6-lea summit al Platformei Internaționale Crimeea - 'A Test of Unity, a Call for Action'.
'Poziția României nu s-a schimbat de la începutul acestui război, încă de la momentul Crimeea. Suntem alături de Ucraina. Vom susține Ucraina', a declarat președintele român.
'Am fost în Ucraina săptămâna trecută. România este parteneră în cadrul Inițiativei Carpatice pe care Ucraina a lansat-o împreună cu statele din zona Carpaților', a adăugat Nicușor Dan.
'Adevărul este că Rusia, în acest moment, nu își dorește pacea, așa că trebuie să ne consolidăm eforturile pentru a-i face să se întoarcă la masa negocierilor. Sancțiunile economice pe care le impunem trebuie să fie întărite și trebuie să rămânem uniți în susținerea Ucrainei. Sunt convins că acest război va avea drept concluzie pacea pe care poporul ucrainian o merită', a mai spus șeful statului român.AGERPRES/(A - editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Nicușor Dan, la al 6-lea summit al Platformei Internaționale pentru Crimeea: Sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie întărite

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
3 ani de la atacul Hamas în Israel/Nicușor Dan: România și-a deschis spitalele pentru copiii din Gaza
Președintele Nicușor Dan a transmis miercuri un mesaj la trei ani de la atacul comis de mișcarea palestiniană islamistă Hamas în Israel, șeful statului arătând că România susține Consiliul pentru Pace și și-a deschis spitalele pentru copiii din Gaza. ''Acum trei ani, teroriștii Hamas au ucis aproximativ 1
Nicușor Dan: Relația României cu SUA se consolidează permanent, inclusiv în sfera educației
Relația României cu Statele Unite ale Americii se consolidează 'permanent', inclusiv în sfera educației, prin inițiative cu rezultate remarcabile precum Future Leaders Exchange, cu cele două programe FLEX Global și FLEX Global Abroad, a declarat, miercuri, președintele Nicușor Dan. El s-a întâlnit, la începutul acestei săp
AUR propune trei măsuri pentru relansarea economiei
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) consideră că schimbarea prognozei Băncii Mondiale pentru România de la stagnare la contracție arată că 'actuala direcție economică trebuie schimbată' și propune trei măsuri pentru relansarea economiei. 'Banca Mondială și-a înrăutățit prognoza pentru România. Dacă în iunie estima st
Diana Stoica (USR) a cerut sancționarea Nataliei Intotero pentru încălcarea Regulamentului Camerei Deputaților
Liderul deputaților USR, Diana Stoica, a declarat că a solicitat Biroului permanent al Camerei Deputaților sancționarea deputatei PSD Natalia Intotero, pe care o acuză că, în calitate de vicepreședinte al Camerei, ar fi comis abuzuri în legătură cu înființarea 'Comisiei de anchetă Mykonos-Nordis'. 'în data de 15 septembrie,
Claudiu Manda (PSD): Vrem să vedem ce propune Luca Niculescu pentru a scoate economia din declin
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat că social-democrații au pregătit un program de guvernare, cu măsuri clare pentru relansarea economiei, iar dacă programul propus de premierul desemnat Luca Niculescu 'răspunde aceleiași nevoi de schimbare', atunci există baza unei discuții serioase. 'Premierul desemnat are acum ș
Camera Deputaților: Conducătorii de motociclete și mopede pot utiliza benzile de transport în comun
Conducătorii de motociclete și mopede vor putea utiliza benzile destinate transportului în comun, în condițiile stabilite de administratorul drumului, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților cu 238 de voturi 'pentru', trei voturi împotrivă și 15 abțineri. Proiectul modifică și comp
Luca Niculescu: Trebuie să păstrăm ceea ce funcționează și să corectăm ceea ce nu funcționează
Premierul desemnat, Luca Niculescu, spune că în această perioadă se lucrează la programul de guvernare, printre preocupările principale aflându-se creșterea economică, protecția puterii de cumpărare și măsurile de relansare pentru mediul de afaceri. 'Zilele acestea elaborăm programul de guvernare și mă pregătesc de consultările
Camera Deputaților/ 19 noiembrie - Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se instituie ziua de 19 noiembrie ca Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 19 noiembrie ca 'Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin', precum și reglementarea cadrului general privi









