Președintele Nicușor Dan a vorbit, miercuri, în cadrul dezbaterii din Consiliul de Securitate al ONU cu tema 'Menținerea păcii și a securității în Ucraina', despre implicațiile războiului pentru securitatea României și a regiunii Mării Negre, menționând incidentele în care drone rusești au intrat în spațiul aerian românesc și apropierea unei drone navale de instalațiile offshore de gaze Neptun Deep. El a reafirmat susținerea României pentru o pace justă și durabilă în Ucraina și pentru respectarea Cartei ONU.
În intervenția sa la dezbaterea inițiată de Franța, care deține luna aceasta președinția Consiliului de Securitate, Nicușor Dan a reafirmat susținerea României pentru Carta ONU și pentru principiile suveranității, independenței și integrității teritoriale, despre care a spus că au fost afectate de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
Președintele a menționat incidentul în care o dronă rusească s-a prăbușit, în timpul nopții, peste o clădire rezidențială din Galați, afirmând că a pus în pericol viețile unor civili români, și a spus că astfel de încălcări ale spațiului aerian românesc au devenit tot mai frecvente. El a făcut referire și la domeniul maritim, precizând că, la 20 august, o dronă navală rusească s-a apropiat de instalațiile offshore de gaze Neptun Deep, din zona economică exclusivă a României.
În acest context, Nicușor Dan a vorbit despre importanța Mării Negre pentru securitatea și prosperitatea regională și globală, precum și despre efectele războiului asupra transporturilor și lanțurilor de aprovizionare cu alimente. El a menționat atacurile asupra porturilor ucrainene și asupra navelor comerciale din Dunăre și Marea Neagră și a susținut necesitatea restabilirii libertății de navigație în această zonă.
Nicușor Dan a menționat sprijinul acordat de România Ucrainei pentru tranzitul cerealelor către piețele internaționale, precum și pentru ucrainenii care s-au refugiat în România sau au tranzitat teritoriul țării. El a spus că România continuă, împreună cu Ucraina, Republica Moldova și Uniunea Europeană, să lucreze pentru creșterea tranzitului cerealelor ucrainene pe Dunăre și prin portul Constanța și a menționat contribuția țării la 'Coridoarele de solidaritate' ale UE, prin care cerealele și produsele alimentare ucrainene ajung pe piețe din Orientul Mijlociu și Africa.
Președintele a vorbit și despre cooperarea regională în domeniul securității maritime, menționând progresele în ceea ce privește înființarea Hubului european pentru securitate maritimă la Marea Neagră și colaborarea României cu Bulgaria și Turcia, inclusiv în domeniul deminării și al protejării infrastructurii maritime critice.
Referitor la încheierea războiului, Nicușor Dan a spus că este necesară o încetare imediată a conflictului și a îndemnat Rusia să opteze pentru diplomație. El a menționat disponibilitatea exprimată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski și de Ucraina pentru negocieri.
Nicușor Dan a apreciat eforturile Ucrainei, Statelor Unite și ale partenerilor europeni pentru încheierea războiului și a spus că România va susține demersurile pentru asigurarea păcii, consolidarea stabilității și restabilirea arhitecturii de securitate afectate de conflict. Președintele român i-a mulțumit public lui Donald Trump pentru eforturile sale de a contribui la încheierea războiului.
România susține o pace 'cuprinzătoare, justă și durabilă', în conformitate cu dreptul internațional și cu Carta ONU, cu respectarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a Ucrainei în cadrul frontierelor recunoscute internațional, precum și cu garanții de securitate pentru Ucraina, a spus președintele.
'A sosit momentul pentru pace în Ucraina', a spus Nicușor Dan, adăugând că, pe măsură ce conflictul continuă, crește și riscul ca acesta să aibă efecte dincolo de granițele Ucrainei și să afecteze securitatea și stabilitatea regiunii.
În încheiere, Nicușor Dan a reafirmat sprijinul României pentru Ucraina, spunând că țara noastră va continua să fie alături de aceasta 'atâta timp cât va fi nevoie'. El a subliniat, totodată, că Ucraina are dreptul la autoapărare în temeiul articolului 51 din Carta ONU, asociind acest drept cu principiul potrivit căruia fiecare stat își poate alege liber viitorul. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Nicușor Dan: Războiul din Ucraina are implicații pentru securitatea României și a regiunii Mării Negre

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
3 ani de la atacul Hamas în Israel/Nicușor Dan: România și-a deschis spitalele pentru copiii din Gaza
Președintele Nicușor Dan a transmis miercuri un mesaj la trei ani de la atacul comis de mișcarea palestiniană islamistă Hamas în Israel, șeful statului arătând că România susține Consiliul pentru Pace și și-a deschis spitalele pentru copiii din Gaza. ''Acum trei ani, teroriștii Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane și au luat 25
Nicușor Dan: Relația României cu SUA se consolidează permanent, inclusiv în sfera educației
Relația României cu Statele Unite ale Americii se consolidează 'permanent', inclusiv în sfera educației, prin inițiative cu rezultate remarcabile precum Future Leaders Exchange, cu cele două programe FLEX Global și FLEX Global Abroad, a declarat, miercuri, președintele Nicușor Dan. El s-a întâlnit, la începutul acestei săp
Ambasadorul Statului Israel: Suntem hotărâți să ne apărăm, pentru că nu avem de ales; nu avem o altă țară
Ambasadorul Israelului la București, Lior Ben Dor, a declarat miercuri, la un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a trei ani de la atacul din 7 octombrie 2023, că Israelul continuă să lupte pentru apărarea cetățenilor și a existenței sale împotriva organizațiilor teroriste și a Iranului. 'Au trecut trei ani de la 7 octombrie și încă
AUR propune trei măsuri pentru relansarea economiei
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) consideră că schimbarea prognozei Băncii Mondiale pentru România de la stagnare la contracție arată că 'actuala direcție economică trebuie schimbată' și propune trei măsuri pentru relansarea economiei. 'Banca Mondială și-a înrăutățit prognoza pentru România. Dacă în iunie estima st
Diana Stoica (USR) a cerut sancționarea Nataliei Intotero pentru încălcarea Regulamentului Camerei Deputaților
Liderul deputaților USR, Diana Stoica, a declarat că a solicitat Biroului permanent al Camerei Deputaților sancționarea deputatei PSD Natalia Intotero, pe care o acuză că, în calitate de vicepreședinte al Camerei, ar fi comis abuzuri în legătură cu înființarea 'Comisiei de anchetă Mykonos-Nordis'. 'în data de 15 septembrie,
Claudiu Manda (PSD): Vrem să vedem ce propune Luca Niculescu pentru a scoate economia din declin
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat că social-democrații au pregătit un program de guvernare, cu măsuri clare pentru relansarea economiei, iar dacă programul propus de premierul desemnat Luca Niculescu 'răspunde aceleiași nevoi de schimbare', atunci există baza unei discuții serioase. 'Premierul desemnat are acum ș
Camera Deputaților: Conducătorii de motociclete și mopede pot utiliza benzile de transport în comun
Conducătorii de motociclete și mopede vor putea utiliza benzile destinate transportului în comun, în condițiile stabilite de administratorul drumului, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților cu 238 de voturi 'pentru', trei voturi împotrivă și 15 abțineri. Proiectul modifică și comp
Luca Niculescu: Trebuie să păstrăm ceea ce funcționează și să corectăm ceea ce nu funcționează
Premierul desemnat, Luca Niculescu, spune că în această perioadă se lucrează la programul de guvernare, printre preocupările principale aflându-se creșterea economică, protecția puterii de cumpărare și măsurile de relansare pentru mediul de afaceri. 'Zilele acestea elaborăm programul de guvernare și mă pregătesc de consultările









