Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a declarat vineri, la Ploiești, că în două săptămâni va prezenta proiectul legii privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, arătând că sunt mai multe probleme care trebuie clarificate, cum ar fi cea a influencerilor care primesc bani, dar nu plătesc taxe și impozite sau cea a finanțării prin mecanisme 'mai oculte', cum ar fi criptomonedele.
'Am elaborat, și vom prezenta în două săptămâni, proiectul legii privind finanțarea activității partidelor politice și a campanilor electorale. Va genera discuții numeroase. Încercăm să modernizăm legislația pentru a răspunde adecvat provocărilor noi: finanțarea prin platforme informatice, să reglementăm regimul juridic al donațiilor, să creăm legislație pentru candidații independenți, pentru că partidele au niște reguli, candidații independenți mai puține reguli, să vedem cum reușim, într-un timp scurt, să putem identifica vulnerabilitățile dintr-o competiție electorală. Astăzi, acuza nefondată care este adusă Autorității Electorale Permanente este că n-a știut ce se întâmplă și nici nu are cum să știe ce se întâmplă în timpul campaniei electorale, pentru că Autoritatea Electorală Permanentă face un control post factum, pe baza documentelor. Nu este organ de investigație, nu este Parchet, nu este Poliție și ca atare asemenea acuze sunt nefondate', a afirmat Țuțuianu, într-o conferință de presă.
Președintele AEP a vorbit despre nevoia de clarificare a unor chestiuni care țin de finanțarea campaniilor electorale.
'Am constatat o situație în care aceeași persoană, pentru a nu merge la notar, peste 25.000 de lei ești obligat să mergi la notar, ce face? Splitează plățile către un anumit candidat sau partid politic. Trebuie să stabilim foarte bine regimul juridic pentru că discuția a apărut referitor la președintele României. Și instanța a spus că n-am făcut - când a anulat în partea decizia AEP-ului, că n-am făcut dovadă a intenției donatorului. După părerea mea, intenția donatorului rezultă din însuși modul în care s-au derulat operațiunile. Repetat, a făcut plăți mai mici de 25.000 de lei ca să nu meargă la notarul public. Avem de clarificat problema, de exemplu, a influencerilor care primesc bani și până acum nu prea au plătit nici taxe, nici impozite și ei fac, într-un fel, publicitate politică', a afirmat Țuțuianu.
O altă problemă care necesită clarificare este legată de finanțarea prin mecanisme 'mai oculte', cum ar fi criptomonedele, a adăugat Țuțuianu.
'Avem de clarificat aspecte privind cuantumul donațiilor și să separăm clar ce înseamnă finanțarea activității curente și finanțarea activități din campaniile electorale. Să distingem clar între finanțarea privată și finanțarea publică', a menționat șeful AEP.
În ceea ce privește mecanismul de alocare a subvențiilor, președintele AEP anticipează că vor fi discuții ample.
'Avem și o problemă pe care o ridică grupurile parlamentare nou create, care vin și spun cam așa (....) decizia Curții Constituționale, mai multe decizii, sunt în sensul că un parlamentar nu are un mandat imperativ. Dacă nu are un mandat imperativ, el poate pleca din orice partid politic, din orice grup politic, pentru că el reprezintă poporul și răspunde politic pentru modul în care își gestionează cariera politică. Pornind de la alte decizii ale Curții Constituționale, grupurile nou constituite, dacă au numărul de membri prevăzut de regulament - 10 la Cameră, 7 la Senat, pot fi reprezentate în birourile permanente ale Camerelor. (...) Mai departe, pot conduce comisii de specialitate, unde primesc funcții de președinți și vicepreședinții. Și unii dintre ei au spus așa... Două abordări. Abordarea numărul unu - 'dom'le, un partid care avea 50 de parlamentari în 2024 și astăzi mai are 2, este logic, este corect să primească în continuare subvenția pentru 48 de parlamentari pe care nu-i mai are?' E o discuție foarte serioasă aceasta și sunt parlamentari care ne-au spus 'luați-le banii'. Noi nu putem să luăm banii pentru că legea nu prevede să luăm banii. Alții spun așa: 'dom'le, dacă avem dreptul să fim reprezentați în Biroul Permanent, să conducem comisii de specialitate, ar trebui și subvenția să urmeze același principiu, să se ducă după parlamentar'', a mai explicat el.
Totodată, Adrian Țuțuianu a mai evidențiat că nu există reguli privind finanțarea candidaților independenți, ci doar pentru partide și că trebuie stabilit un regim juridic identic pentru cele două categorii. AGERPRES / (AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Țuțuianu (AEP): Avem de reglat problema finanțării campaniilor electorale prin mecanisme mai oculte

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
3 ani de la atacul Hamas în Israel/Nicușor Dan: România și-a deschis spitalele pentru copiii din Gaza
Președintele Nicușor Dan a transmis miercuri un mesaj la trei ani de la atacul comis de mișcarea palestiniană islamistă Hamas în Israel, șeful statului arătând că România susține Consiliul pentru Pace și și-a deschis spitalele pentru copiii din Gaza. ''Acum trei ani, teroriștii Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane și au luat 25
Nicușor Dan: Relația României cu SUA se consolidează permanent, inclusiv în sfera educației
Relația României cu Statele Unite ale Americii se consolidează 'permanent', inclusiv în sfera educației, prin inițiative cu rezultate remarcabile precum Future Leaders Exchange, cu cele două programe FLEX Global și FLEX Global Abroad, a declarat, miercuri, președintele Nicușor Dan. El s-a întâlnit, la începutul acestei săp
Ambasadorul Statului Israel: Suntem hotărâți să ne apărăm, pentru că nu avem de ales; nu avem o altă țară
Ambasadorul Israelului la București, Lior Ben Dor, a declarat miercuri, la un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a trei ani de la atacul din 7 octombrie 2023, că Israelul continuă să lupte pentru apărarea cetățenilor și a existenței sale împotriva organizațiilor teroriste și a Iranului. 'Au trecut trei ani de la 7 octombrie și încă
AUR propune trei măsuri pentru relansarea economiei
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) consideră că schimbarea prognozei Băncii Mondiale pentru România de la stagnare la contracție arată că 'actuala direcție economică trebuie schimbată' și propune trei măsuri pentru relansarea economiei. 'Banca Mondială și-a înrăutățit prognoza pentru România. Dacă în iunie estima st
Diana Stoica (USR) a cerut sancționarea Nataliei Intotero pentru încălcarea Regulamentului Camerei Deputaților
Liderul deputaților USR, Diana Stoica, a declarat că a solicitat Biroului permanent al Camerei Deputaților sancționarea deputatei PSD Natalia Intotero, pe care o acuză că, în calitate de vicepreședinte al Camerei, ar fi comis abuzuri în legătură cu înființarea 'Comisiei de anchetă Mykonos-Nordis'. 'în data de 15 septembrie,
Claudiu Manda (PSD): Vrem să vedem ce propune Luca Niculescu pentru a scoate economia din declin
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat că social-democrații au pregătit un program de guvernare, cu măsuri clare pentru relansarea economiei, iar dacă programul propus de premierul desemnat Luca Niculescu 'răspunde aceleiași nevoi de schimbare', atunci există baza unei discuții serioase. 'Premierul desemnat are acum ș
Camera Deputaților: Conducătorii de motociclete și mopede pot utiliza benzile de transport în comun
Conducătorii de motociclete și mopede vor putea utiliza benzile destinate transportului în comun, în condițiile stabilite de administratorul drumului, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților cu 238 de voturi 'pentru', trei voturi împotrivă și 15 abțineri. Proiectul modifică și comp
Luca Niculescu: Trebuie să păstrăm ceea ce funcționează și să corectăm ceea ce nu funcționează
Premierul desemnat, Luca Niculescu, spune că în această perioadă se lucrează la programul de guvernare, printre preocupările principale aflându-se creșterea economică, protecția puterii de cumpărare și măsurile de relansare pentru mediul de afaceri. 'Zilele acestea elaborăm programul de guvernare și mă pregătesc de consultările









