Președintele Nicușor Dan îi îndeamnă pe românii din diaspora 'să testeze' România, deoarece, cu toate 'neajunsurile' și 'disfuncționalitățile', țara a progresat în 20 de ani.
El a participat la Gala RePatriot 'Top 100 români de pretutindeni', ajunsă la ediția a IX-a și organizată la Palatul Cotroceni
'Sunt bucuros și onorat să fiu cu dumneavoastră aici, vă mulțumesc celor care ați făcut drumuri lungi să ajungeți la întâlnirea asta și o să încep prin a felicita organizatorii acestui format care încearcă și reușesc să pună împreună antreprenori, oameni de succes din diaspora cu ecosistemul românesc. Este important, pentru că dumneavoastră ați performat într-un mediu competitiv și din cauza asta aveți o experiență care poate să fie utilă unei țări în dezvoltare cum este România', a afirmat Nicușor Dan.
Potrivit șefului, relația dintre public și privat trebuie să se îmbunătățească.
'Sunt câteva întrebări. În primul rând, cum facem ca relația între privat și public să fie mai bună, pentru că mediul privat este motorul economiei, antreprenoriatul este motorul motorului, numai că, din păcate, n-am avut cea mai fericită colaborare, sinergie pentru a potența acest potențial pe care îl avem. Sunt niște pași față de întâlnirile de anterioare. De exemplu, în sfârșit, schemele de ajutor de stat se orientează către deficitul comercial', a precizat Nicușor Dan.
El a reiterat că pentru colaborarea dintre stat și privat e nevoie de inițiativă și, din păcate, încă statul nu are capacitatea administrativă să formalizeze cadre normative, proceduri.
'Sunt multe de făcut și am spus, în urmă cu un an într-un format similar și a fost o mică emoție când am spus asta, atât timp cât administrația funcționează încă în rutină și nu e în stare să facă ea cadrul care să vă dinamizeze activitatea, veniți cu proiecte de legi. Vai cum? Mediul privat, statul renunță la autoritatea sa? N-am venit nici noi, n-au venit nici ei, a mai trecut un an. Deci, în colaborarea asta e nevoie de inițiativă acolo unde, din păcate, încă statul nu are capacitatea administrativă să formalizeze cadre normative, proceduri. Dacă în asociațiile profesionale există expertiza, noi suntem bucuroși să vină, că nimeni nu va lua Parlamentului autoritatea de legiferare, nimeni nu va lua Guvernului autoritatea executivă. Ca să progresăm e bine ca lucrurile să fie mai structurate încă de la inițiativă', a explicat președintele.
Nicușor Dan a adăugat că o doua întrebare este de ce ar veni acasă cei din diaspora. 'Bineînțeles că, într-o lume liberă, e bine ca oamenii să vină acasă, e bine ca oamenii să rămână acolo și să colaboreze, să se intereseze de România, e opțiunea fiecăruia. Am mai mers prin diaspora, am auzit opinii de genul: aș veni la pensie acasă, dar mi-e frică de sistemul sanitar, m-aș întoarce, dar nu știu ce școală vor face copiii mei, îndemnul meu, opțiunea rămâne a fiecăruia, suntem într- lume liberă și pentru libertatea asta s-au sacrificat, îndemnul meu pentru cei din diaspora este să testați România, să testați sistemul medical din România, pentru că, cu toate neajunsurile, cu toate disfuncționalitățile, România a progresat în 20 de ani', a completat șeful statului.
El a punctat că echipamentele medicale din România nu mai sunt cele de acum 20 de ani și sunt medici care s-au format în mari clinici din străinătate, iar unii au rămas, alții s-au întors.
'Avem și școli bune și avem și școli foarte slabe, atât la nivel preuniversitar, cât și la nivel universitar. Totul este să avem reprezentarea reală a locului în care suntem în România azi', a transmis Nicușor Dan.
El i-a asigurat pe cei din diaspora de deschiderea pentru parteneriat între autoritățile publice și mediul privat, mediul academic.
'Vă asigur pe fiecare dintre dumneavoastră de deschiderea noastră în parteneriatul între autoritățile publice și mediul privat, mediul academic, Diaspora, în general, și sper ca, împreună, învățând unii de la alții și lucrând împreună, să facem mai bine țării ăsteia și nouă tuturor', a conchis președintele. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Nicușor Dan: Îndemnul meu pentru Diaspora - testați România, a progresat în 20 de ani

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nicușor Dan - discuție la telefon cu Antonio Costa: Sprijinim activ aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE
Președintele Nicușor Dan a discutat, marți, la telefon cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, despre teme importante aflate pe agenda reuniunii Consiliului din 15 - 16 octombrie. ''Agenda Consiliului este foarte încărcată pentru că avem multe dosare importante de discutat, de la creșterea competitivității economice și prețurile la e
Tomac: Un vot pentru viitorul Guvern e mai mult decât un angajament politic - a devenit o obligație patriotică
Un vot pentru viitorul Guvern este mai mult decât un angajament politic, a devenit 'o obligație patriotică', a transmis marți europarlamentarul Eugen Tomac, cel care a fost prima nominalizare făcută de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, după ce Cabinetul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. Eugen Tomac i-a urat succes pr
Ediție inaugurală a Programului de Schimburi România - SUA; Țoiu: Marcăm un nou pas ferm în relația bilaterală
Ministerul Afacerilor Externe organizează, până pe 11 octombrie, ediția inaugurală a Programului de Schimburi dintre România și Statele Unite (Romania - United States Exchange Program), în cadrul căreia o delegație de consilieri ai membrilor Congresului SUA și reprezentanți ai mediului de reflecție american efectuează o vizită în țara noastră.
Nicușor Dan, discuție în Grupul 'Prietenii Competitivității': Statele membre - de acord cu măsuri urgente de atenuare a prețurilor la energie
Statele membre ale Grupului ''Prietenii Competitivității'' sunt de acord cu privire la necesitatea unor măsuri urgente de atenuare a prețurilor la energie, de exemplu printr-o mai mare flexibilizare bugetară în instituirea de măsuri de sprijin compensator, a declarat marți președintele Nicușor Dan, adăugând că România susține soluții realist
Nicușor Dan: Multe valori și realități istorice sunt puse în discuție; e important să ne raportăm la specialiști
Președintele Nicușor Dan a subliniat, marți, importanța cunoașterii istoriei, într-o perioadă în care valorile și realitățile istorice au ajuns să fie puse în discuție. în cadrul evenimentului 'Holocaustul. O mărturie pentru tineri', Nicușor Dan a atras atenția asupra riscului pe care îl reprezintă învinuirea unei mi
Grindeanu: Ne-am fi așteptat ca după patru premieri de dreapta să existe șansa celor care au câștigat alegerile
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier 'nu este neconstituțională', dar s-ar fi așteptat ca președintele Nicușor Dan să-l desemneze pe el. 'în toată această perioadă, de un an și trei-patru luni, au existat în mintea unora tot felul de scuze, de scenarii, în p
UPDATE Grindeanu: Le-am cerut colegilor un mandat larg pentru a-l asculta pe domnul Luca Niculescu
Conducerea PSD a primit, marți, mandat de la Biroul Permanent Național al partidului pentru a începe discuțiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu. 'Am încheiat ședința Biroului Permanent Național, unde a avut loc o primă discuție în interiorul PSD despre noua propunere de prim-ministru a președintelui. Ceea ce cred că era evident, toț
Turcan: PNL și USR au depus o sesizare la CCR cu privire la numirea conducerii interimare a televiziunii publice
PNL și USR au depus o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la numirea conducerii interimare a Societății Române de Televiziune, a anunțat marți deputata liberală Raluca Turcan. 'PNL și USR au depus o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la numirea interimară la conducerea televiziunii publice. Am realizat acest demers pentru că numi









