Compania Transelectrica a fost abilitată să pună în aplicare o serie de măsuri de siguranță, în cazul unei situații de criză pe piața de energie.
Printre aceste măsuri se numără: creșterea rezervelor tehnologice, reducerea energiei exportate sau chiar limitarea în tranșe a consumului intern.
Guvernul a aprobat joi o hotărâre care prevede aplicarea temporară a măsurilor de siguranță pe piața de energie electrică până la data de 30 octombrie.
'Compania Națională de Transport al Energiei Electrice 'Transelectrica' - S.A., în calitate de operator de transport și de sistem în domeniul energiei electrice, este abilitată să pună în aplicare, în cazul materializării situației de criză pe piața de energie și în situația în care este amenințată siguranța fizică ori securitatea persoanelor, a aparatelor sau a instalațiilor ori integritatea Sistemului Electroenergetic Național, o serie de măsuri de siguranță', informează Biroul de presă al Guvernului.
Măsurile de siguranță vizează: creșterea rezervelor tehnologice de sisteme din unitățile de producție care pot funcționa pe combustibil alternativ; pornirea grupurilor aflate în rezervă tehnică la dispoziția Dispeceratului Energetic Național; reducerea sau anularea capacității disponibile de interconexiune pe direcția export; reducerea sau anularea schimburilor notificate pe direcția export.
O altă măsură prevăzută este limitarea în tranșe a consumului de energie electrică, în condiții stabilite prin Normativul de limitare a consumului de energie electrică, pe tranșe, în situații de criză apărute în funcționarea Sistemului Electroenergetic Național.
Conform comunicatului transmis de Executiv, pentru luna octombrie se estimează că, la vârful de sarcină de seară, consumul de energie electrică poate ajunge la valori de până la 8.000 MW, în condițiile reducerii temperaturii.
'Prognozele arată deficit de ploi și nebulozitate ridicată, ceea ce reduce aportul energiei hidroelectrice și fotovoltaice. Prognoza debitului Dunării la intrare în țară nu oferă o perspectivă sigură de repornire a cel puțin unei unități la CNE Cernavodă, în luna octombrie', menționează sursa citată.
Potrivit Guvernului, 'vulnerabilitatea principală' constă în deficitul de producție dispecerizabilă în orele de vârf (18:00 - 22:00) și limitarea posibilităților de import, cauzată de o criză regională de energie. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Transelectrica, abilitată să ia măsuri în situații de criză, inclusiv prin reducerea exportului sau limitarea consumului intern

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nicușor Dan - discuție la telefon cu Antonio Costa: Sprijinim activ aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE
Președintele Nicușor Dan a discutat, marți, la telefon cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, despre teme importante aflate pe agenda reuniunii Consiliului din 15 - 16 octombrie. ''Agenda Consiliului este foarte încărcată pentru că avem multe dosare importante de discutat, de la creșterea competitivității economice și prețurile la e
Tomac: Un vot pentru viitorul Guvern e mai mult decât un angajament politic - a devenit o obligație patriotică
Un vot pentru viitorul Guvern este mai mult decât un angajament politic, a devenit 'o obligație patriotică', a transmis marți europarlamentarul Eugen Tomac, cel care a fost prima nominalizare făcută de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, după ce Cabinetul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. Eugen Tomac i-a urat succes pr
Ediție inaugurală a Programului de Schimburi România - SUA; Țoiu: Marcăm un nou pas ferm în relația bilaterală
Ministerul Afacerilor Externe organizează, până pe 11 octombrie, ediția inaugurală a Programului de Schimburi dintre România și Statele Unite (Romania - United States Exchange Program), în cadrul căreia o delegație de consilieri ai membrilor Congresului SUA și reprezentanți ai mediului de reflecție american efectuează o vizită în țara noastră.
Nicușor Dan, discuție în Grupul 'Prietenii Competitivității': Statele membre - de acord cu măsuri urgente de atenuare a prețurilor la energie
Statele membre ale Grupului ''Prietenii Competitivității'' sunt de acord cu privire la necesitatea unor măsuri urgente de atenuare a prețurilor la energie, de exemplu printr-o mai mare flexibilizare bugetară în instituirea de măsuri de sprijin compensator, a declarat marți președintele Nicușor Dan, adăugând că România susține soluții realist
Nicușor Dan: Multe valori și realități istorice sunt puse în discuție; e important să ne raportăm la specialiști
Președintele Nicușor Dan a subliniat, marți, importanța cunoașterii istoriei, într-o perioadă în care valorile și realitățile istorice au ajuns să fie puse în discuție. în cadrul evenimentului 'Holocaustul. O mărturie pentru tineri', Nicușor Dan a atras atenția asupra riscului pe care îl reprezintă învinuirea unei mi
Grindeanu: Ne-am fi așteptat ca după patru premieri de dreapta să existe șansa celor care au câștigat alegerile
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier 'nu este neconstituțională', dar s-ar fi așteptat ca președintele Nicușor Dan să-l desemneze pe el. 'în toată această perioadă, de un an și trei-patru luni, au existat în mintea unora tot felul de scuze, de scenarii, în p
UPDATE Grindeanu: Le-am cerut colegilor un mandat larg pentru a-l asculta pe domnul Luca Niculescu
Conducerea PSD a primit, marți, mandat de la Biroul Permanent Național al partidului pentru a începe discuțiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu. 'Am încheiat ședința Biroului Permanent Național, unde a avut loc o primă discuție în interiorul PSD despre noua propunere de prim-ministru a președintelui. Ceea ce cred că era evident, toț
Turcan: PNL și USR au depus o sesizare la CCR cu privire la numirea conducerii interimare a televiziunii publice
PNL și USR au depus o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la numirea conducerii interimare a Societății Române de Televiziune, a anunțat marți deputata liberală Raluca Turcan. 'PNL și USR au depus o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la numirea interimară la conducerea televiziunii publice. Am realizat acest demers pentru că numi









