Președintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că partidele trebuie să ajungă la un compromis pentru ca guvernul Luca Niculescu să treacă de votul Parlamentului și spune că, altfel, 'țara intră într-un blocaj', el precizând că a avut deja o discuție telefonică cu premierul desemnat, dar de la care nu a aflat dacă va propune miniștri politici sau 'mai puțin politici'.
Kelemen Hunor a declarat marți, într-o conferință de presă susținută la Arad, că 'după o sută cinzeci și ceva de zile, toată lumea așteaptă ca România să aibă un guvern cu puteri depline, fiindcă așa cum s-a întâmplat până acum nu mai poate continua'.
'România nu a cunoscut o astfel de criză guvernamentală niciodată, mai ales după 1989, după căderea comunismului. (...) Conjunctura regională internațională nu este una favorabilă nici pentru România, nici pentru celelalte state. Războiul din Orientul Mijlociu, războiul dintre Rusia și Ucraina, încetinirea economiei europene și pe noi ne afectează extrem de dur. Neavând guvern cu puteri depline, din luna mai acest guvern interimar nu are puterea de a da ordonanțe de urgență, de a iniția proiecte de legi, de a iniția politici publice și, încet, toată țara intră într-un blocaj', a spus liderul UDMR.
El a făcut apel la dialog între partidele din Parlament.
'Responsabilitatea noastră este să găsim o soluție, în continuare să purtăm un dialog toate partidele din Parlamentul României și să găsim acel compromis în urma căruia se poate învesti un guvern cu puteri depline', a spus Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a declarat că rectificarea bugetară trebuie să fie prioritatea viitorului guvern, pentru că în următoarele săptămâni unele instituții rămân fără bani.
Referitor la susținerea UDMR pentru un guvern condus de Luca Niculescu, Kelemen Hunor a declarat că decizia va fi luată după discuțiile din următoarele zile cu premierul desemnat.
'Vom discuta cu premierul desemnat, vrem să înțelegem ce guvern vrea să formeze, vrem să vedem ce deziderate va propune pentru următorii doi ani, care sunt măsurile, care este direcția și care sunt urgențele cu care dorește să înceapă guvernarea. (...) Dacă domnul Luca Niculescu va reuși să cristalizeze o majoritate cu PSD, cu PNL și cu UDMR, nu numai că va trece guvernul, dar va avea și posibilitatea de a face lucrurile în ritm rapid', a spus liderul UDMR.
Kelemen Hunor a declarat că a fost sunat, marți dimineață, de Luca Niculescu, dar UDMR nu a fost invitată la guvernare și nici nu i s-a spus dacă vor fi miniștri politici sau 'mai puțin politici' în viitorul guvern.
'Putem să susținem un guvern și fără să fim în interiorul Guvernului', a spus liderul UDMR.
El a amintit că 'singura linie roșie (a UDMR - n.r.) este majoritate fără AUR și SOS'.
Kelemen Hunor a mai declarat că Niculescu 'are capacitatea de a apropia punctele de vedere din mai multe părți' și crede că va încerca să obțină sprijinul PSD și PNL.
'Luca Niculescu nu a avut poziții de adversitate nici cu unii, nici cu alții, fiind diplomat, fiind un om care permanent caută dialogul', a spus el.
De asemenea, Kelemen Hunor a declarat că nu crede că urmează alegeri anticipate dacă acest guvern nu va trece de Parlament.
'Cred că anticipatele nu rezolvă nimic și eu sper că președintele va mai desemna un prim-ministru', a spus liderul UDMR.
Președintele UDMR se află la Arad pentru a participa, în cursul serii, la comemorări organizare de comunitatea maghiară în Parcul Reconcilierii unde, la baza Statuii Libertății - monument dedicat celor 13 generali executați în Cetatea Aradului la 6 octombrie 1849, - vor fi depuse coroane de flori. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Kelemen Hunor spune că partidele trebuie să ajungă la un compromis pentru a trece guvernul Niculescu

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nicușor Dan - discuție la telefon cu Antonio Costa: Sprijinim activ aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE
Președintele Nicușor Dan a discutat, marți, la telefon cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, despre teme importante aflate pe agenda reuniunii Consiliului din 15 - 16 octombrie. ''Agenda Consiliului este foarte încărcată pentru că avem multe dosare importante de discutat, de la creșterea competitivității economice și prețurile la e
Tomac: Un vot pentru viitorul Guvern e mai mult decât un angajament politic - a devenit o obligație patriotică
Un vot pentru viitorul Guvern este mai mult decât un angajament politic, a devenit 'o obligație patriotică', a transmis marți europarlamentarul Eugen Tomac, cel care a fost prima nominalizare făcută de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, după ce Cabinetul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. Eugen Tomac i-a urat succes pr
Ediție inaugurală a Programului de Schimburi România - SUA; Țoiu: Marcăm un nou pas ferm în relația bilaterală
Ministerul Afacerilor Externe organizează, până pe 11 octombrie, ediția inaugurală a Programului de Schimburi dintre România și Statele Unite (Romania - United States Exchange Program), în cadrul căreia o delegație de consilieri ai membrilor Congresului SUA și reprezentanți ai mediului de reflecție american efectuează o vizită în țara noastră.
Nicușor Dan, discuție în Grupul 'Prietenii Competitivității': Statele membre - de acord cu măsuri urgente de atenuare a prețurilor la energie
Statele membre ale Grupului ''Prietenii Competitivității'' sunt de acord cu privire la necesitatea unor măsuri urgente de atenuare a prețurilor la energie, de exemplu printr-o mai mare flexibilizare bugetară în instituirea de măsuri de sprijin compensator, a declarat marți președintele Nicușor Dan, adăugând că România susține soluții realist
Nicușor Dan: Multe valori și realități istorice sunt puse în discuție; e important să ne raportăm la specialiști
Nicușor Dan: Multe valori și realități istorice sunt puse în discuție; e important să ne raportăm la specialiști
Grindeanu: Ne-am fi așteptat ca după patru premieri de dreapta să existe șansa celor care au câștigat alegerile
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier 'nu este neconstituțională', dar s-ar fi așteptat ca președintele Nicușor Dan să-l desemneze pe el. 'în toată această perioadă, de un an și trei-patru luni, au existat în mintea unora tot felul de scuze, de scenarii, în p
UPDATE Grindeanu: Le-am cerut colegilor un mandat larg pentru a-l asculta pe domnul Luca Niculescu
Conducerea PSD a primit, marți, mandat de la Biroul Permanent Național al partidului pentru a începe discuțiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu. 'Am încheiat ședința Biroului Permanent Național, unde a avut loc o primă discuție în interiorul PSD despre noua propunere de prim-ministru a președintelui. Ceea ce cred că era evident, toț
Turcan: PNL și USR au depus o sesizare la CCR cu privire la numirea conducerii interimare a televiziunii publice
Turcan: PNL și USR au depus o sesizare la CCR cu privire la numirea conducerii interimare a televiziunii publice









