Premierul desemnat Luca Niculescu l-a contactat pe președintele PSD, Sorin Grindeanu, iar cel mai probabil prima întâlnire dintre cei doi va avea loc joi.
Potrivit unor surse politice, Niculescu l-a sunat pe Grindeanu, iar cei doi au vorbit la telefon. În cursul zilei de miercuri se vor stabili amănuntele unei prime întâlniri, care va avea loc cel mai probabil joi.
Sursele citate au menționat că la întâlnire social-democrații vor să afle propunerile lui Luca Niculescu privind programul de guvernare și componența viitorului Executiv. La rândul lor, reprezentanții PSD îi vor prezenta premierului desemnat propriile propuneri, precum și condițiile în care formațiunea ar accepta să participe la guvernare. În cazul în care există compatibilități între cele două părți, discuțiile vor continua prin alte întâlniri și negocieri.
Sursele politice au precizat că prima discuție se va concentra în principal asupra programului de guvernare, urmând ca, în zilele următoare, PSD să decidă dacă va intra sau nu la guvernare.
Decretul privind desemnarea lui Luca Niculescu în calitatea de candidat la funcția de prim-ministru a fost publicat marți în Monitorul Oficial al României. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Prima întâlnire dintre Niculescu și reprezentanții PSD va avea loc cel mai probabil joi (surse)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Claudiu Manda (PSD): Vrem să vedem ce propune Luca Niculescu pentru a scoate economia din declin
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat că social-democrații au pregătit un program de guvernare, cu măsuri clare pentru relansarea economiei, iar dacă programul propus de premierul desemnat Luca Niculescu 'răspunde aceleiași nevoi de schimbare', atunci există baza unei discuții serioase. 'Premierul desemnat are acum ș
Camera Deputaților: Conducătorii de motociclete și mopede pot utiliza benzile de transport în comun
Conducătorii de motociclete și mopede vor putea utiliza benzile destinate transportului în comun, în condițiile stabilite de administratorul drumului, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților cu 238 de voturi 'pentru', trei voturi împotrivă și 15 abțineri. Proiectul modifică și comp
Luca Niculescu: Trebuie să păstrăm ceea ce funcționează și să corectăm ceea ce nu funcționează
Premierul desemnat, Luca Niculescu, spune că în această perioadă se lucrează la programul de guvernare, printre preocupările principale aflându-se creșterea economică, protecția puterii de cumpărare și măsurile de relansare pentru mediul de afaceri. 'Zilele acestea elaborăm programul de guvernare și mă pregătesc de consultările
Camera Deputaților/ 19 noiembrie - Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se instituie ziua de 19 noiembrie ca Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 19 noiembrie ca 'Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin', precum și reglementarea cadrului general privi
Timiș/ Pirtea: PNL nu va deveni anexa electorală a USR, în alegerile pentru funcția de primar, după Fritz
Timiș/ Pirtea: PNL nu va deveni anexa electorală a USR, în alegerile pentru funcția de primar, după Fritz
Nicușor Dan - discuție la telefon cu Antonio Costa: Sprijinim activ aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE
Președintele Nicușor Dan a discutat, marți, la telefon cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, despre teme importante aflate pe agenda reuniunii Consiliului din 15 - 16 octombrie. ''Agenda Consiliului este foarte încărcată pentru că avem multe dosare importante de discutat, de la creșterea competitivității economice și prețurile la e
Tomac: Un vot pentru viitorul Guvern e mai mult decât un angajament politic - a devenit o obligație patriotică
Un vot pentru viitorul Guvern este mai mult decât un angajament politic, a devenit 'o obligație patriotică', a transmis marți europarlamentarul Eugen Tomac, cel care a fost prima nominalizare făcută de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, după ce Cabinetul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. Eugen Tomac i-a urat succes pr
Ediție inaugurală a Programului de Schimburi România - SUA; Țoiu: Marcăm un nou pas ferm în relația bilaterală
Ministerul Afacerilor Externe organizează, până pe 11 octombrie, ediția inaugurală a Programului de Schimburi dintre România și Statele Unite (Romania - United States Exchange Program), în cadrul căreia o delegație de consilieri ai membrilor Congresului SUA și reprezentanți ai mediului de reflecție american efectuează o vizită în țara noastră.









