Prințul Paul al României a încercat din nou, miercuri, să se opună în fața justiției franceze predării sale către București pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea într-un dosar de trafic de influență, invocând starea sa de sănătate și denunțând un dosar 'politic', notează AFP.
'România mă persecută de 30 de ani', a declarat bărbatul de 78 de ani în fața Curții de Apel din Paris care examina o ultimă cerere de suspendare a executării din motive umanitare.
La capătul unui maraton judiciar, Curtea de Casație, cea mai înaltă instanță franceză, a validat predarea lui Paul al României care suferă de patologii neurologice și cardiace grave.
El a fost ulterior încarcerat, înainte ca avocații săi - Miriame Laichi, Patrick Ramael și Elie Salhab - să obțină în vară eliberarea sa, iar apoi să depună o cerere de suspendare a executării din cauza stării sale de sănătate.
'Doar puterea poate opri puterea. Dacă voi, ca putere judiciară independentă, nu o faceți, Paul al României va părăsi Franța pe targă, dar vă asigur că se va întoarce repede, într-un sicriu', a pledat avocatul Patrick Ramael.
Avocatul subliniază caracterul, în opinia sa, 'pur politic' al dosarului. Și denunță o serie de 'grave disfuncționalități' ale justiției franceze: el suspectează, în special, o 'încălcare a secretului deliberării' Curții de Casație, de care presa și guvernul român ar fi avut cunoștință înaintea apărării.
Procuroarea generală, în schimb, a susținut că 'nu se pune problema revenirii' asupra predării lui Paul al României către București. 'Toate elementele medicale au fost luate în considerare' și 'patologiile pot continua să fie tratate' în România, a adăugat ea.
Pe numele său real Paul Philip al României, bărbatul, care are naționalitate britanică, este descendentul lui Carol al II-lea, unul dintre ultimii regi ai României.
El este acuzat că a colaborat cu o bandă de escroci începând din 2006 pentru a recupera proprietăți pe care le revendica ca moștenitor al familiei regale.
În decembrie 2020, prințul fusese condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și patru luni pentru trafic de influență și complicitate de către Înalta Curte de Casație din România. În acest caz fuseseră condamnate 18 persoane, iar prejudiciul pentru statul român a fost estimat la cel puțin 145 milioane de euro, cifră contestată de apărare.
O primă cerere de predare către România a fost respinsă de justiția franceză și malteză (Paul al României fusese arestat în Malta), Curtea de Apel din Paris considerând, în special, că mandatul avea un 'caracter disproporționat'. A urmat o serie de răsturnări de situație până la unda verde din partea Curții de Casație.
Decizia va fi pronunțată pe 4 noiembrie. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Franța: Paul al României denunță o 'persecuție' și se opune extrădării sale către București

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PE nu va vota un buget multianual al UE care ar propune tăieri periculoase pentru România, afirmă Siegfried Mureșan
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European (PE) nu va vota un buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034 care ar propune tăieri periculoase pentru România sau pentru vreun alt stat membru, a dat asigurări marți eurodeputatul Siegfried Mureșan, co-raportor al PE pentru viitorul cadru financiar multianual (CFM).
O linie electrică planificată între Republica Moldova și România va purta numele lui Trump
O linie electrică de înaltă tensiune planificată, care va conecta România și Republica Moldova, va purta numele 'Trump Liberty Line' ('Linia Libertății Trump'), a anunțat luni Ambasada SUA la Chișinău, aceasta fiind cea mai recentă inițiativă de infrastructură care primește numele președintelui american Donald Trump, comentează marți Reuters.
Daniel Buda: PNL va aștepta să vadă care este programul de guvernare al lui Luca Niculescu
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Partidul Național Liberal (PNL) va aștepta să vadă care este programul de guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu și apoi se va pronunța printr-o decizie luată în forurile sale statutare, a afirmat marți liderul delegației române în grupul europarlamentar al Partidului Popular E
Frații Tate au folosit metoda 'lover boy' pentru a exploata femei (documente judiciare britanice)
Influencerii social media Andrew și Tristan Tate au folosit metoda 'lover boy' pentru a atrage femei cu promisiunea unor relații romantice, după care le-au constrâns să producă materiale pornografice online, conform unor documente judiciare britanice făcute publice luni în SUA, relatează Reuters. în cea mai detaliată
Ursula von der Leyen: Atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră sunt inacceptabile
Atacurile asupra navelor civile sunt inacceptabile, a declarat marți președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce două nave civile au fost lovite în zona economică a Bulgariei din Marea Neagră. 'Situația din Marea Neagră este tot mai îngrijorătoare. Nave comerciale - și echipaje nevinovate - sunt luate la țintă, iar vieți au fost
Moștenirea lui Elie Wiesel, evocată la Washington
Moștenirea lui Elie Wiesel și legătura sa cu România au fost evocate la Washington, în cadrul unui eveniment organizat la Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite, potrivit Ambasadei României în SUA. Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a vorbit despre rolul lui Wiesel în confruntarea
Eveniment dedicat împlinirii a 30 de ani de la semnarea Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Ungaria
Catedra de Drept European a Facultății de Drept și Științe Politice a Universității Catolice Pazmany Peter din Budapesta/PPKE - Pazmany Peter Katolikus Egyetem, Oficiul Comisarului pentru Drepturile Fundamentale (Biroul pentru drepturile minorităților naționale) și Ambasada României în Ungaria au organizat vineri, la sediul Universității, conferința cu te
Presupusul administrator al grupării de hackeri KillSec, un român în vârstă de 16 ani, a fost arestat în Spania
Poliția spaniolă a anunțat joi că a arestat un tânăr în vârstă de 16 ani, cu cetățenie română, suspectat a fi principalul operator al unei grupări de hackeri numită KillSec, ca parte a unei investigații europene privind circa 1.000 de atacuri ransomware comise în ultimii doi ani, transmite Reuters. Tânărul a









