Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Obiectivul nostru este să ajungem până la finalul anului la un acord privind viitorul buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034, însă discuțiile sunt foarte dificile, președinția irlandeză a Consiliului UE urmând să prezinte o poziție revizuită în vederea negocierilor (cu Parlamentul European și Comisia Europeană, n.r.), a afirmat joi eurodeputatul Victor Negrescu (grupul S&D).
În prezent, statele membre își negociază poziția comună. Proiectul poziției de negociere al președinției cipriote a Consiliului UE a propus o reducere de 2% în comparație cu propunerea Comisiei Europene. Cadrul de negociere al președinției irlandeze a Consiliului UE va fi prezentat pe 10 octombrie. Președinția irlandeză a trebuit să opereze aceste modificări întrucât la nivel european există două perspective diferite cu privire la viitorul buget multianual al UE.
''Avem state precum Germania, care vor să taie acest buget și nu își mai doresc un buget european axat pe investiții europene și vor mai degrabă să avem o concentrare a resurselor pe zona de competitivitate și pe zona economică. De cealaltă parte, avem un grup de 17 state din care face parte și România, care își doresc în continuare o finanțare adecvată pentru politica de dezvoltare locală și pentru politica agricolă comună și aceste state s-au manifestat printr-o scrisoare comună adresată președintelui Consiliului European'', a declarat Victor Negrescu pentru un grup de jurnaliști români.
În această privință, Negrescu, care este unul din vicepreședinții Parlamentului European, a inițiat un demers prin care strânge semnăturile colegilor eurodeputați din cele 17 state, cu scopul de a arăta unitate și la nivelul Parlamentului European cu privire la nevoia de a finanța în continuare dezvoltarea locală și politica agricolă comună, luând în considerare și necesitatea identificării unor resurse noi pentru a finanța componenta de securitate și competitivitate.
O soluție propusă este posibilitatea de a introduce noi resurse proprii europene. ''Parlamentul European a venit aici cu o serie de propuneri, unele pe care le-am și inițiat, care practic taxează cei care nu respectă reglementările europene. În această logică, România trebuie să fie un jucător activ și avem nevoie de un guvern inclusiv în aceste negocieri. O parte din discuții se poartă la nivelul Consiliului European, unde România este reprezentată de președintele României, dar multe discuții se poartă la nivelul consiliilor de miniștri, unde, din nefericire, având acest guvern interimar, am remarcat o prezență mai puțin consistentă în aceste negocieri din partea guvernului României și dificultăți pentru țara noastră în a-și impune voința în aceste negocieri'', a adăugat Victor Negrescu.
Parlamentul European și-a reafirmat miercuri poziția adoptată în aprilie 2026 potrivit căreia dorește un buget al Uniunii Europene solid, realist și orientat spre viitor, care să introducă noi fluxuri de venituri. Eurodeputații au insistat pe un buget care să aducă beneficii cetățenilor, să reducă inegalitățile și să garanteze resurse adecvate pentru politicile-cheie, inclusiv pentru agricultură, regiuni, coeziune și finanțare socială.
În poziția sa, Parlamentul European a solicitat o creștere de aproximativ 10% față de propunerea Comisiei Europene din iulie 2025, pentru a sprijini priorități-cheie precum apărarea, securitatea, competitivitatea, politica de coeziune și agricultura. PE a propus, de asemenea, noi surse de venituri pentru bugetul comun, pentru a reduce presiunea asupra contribuțiilor statelor membre ale UE, inclusiv o taxă pe serviciile digitale, o taxă pe jocurile de noroc online, o extindere a mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră și o taxă pe câștigurile de capital din criptoactive.
Pentru ca bugetul pe termen lung al UE să fie adoptat, sunt necesare o decizie unanimă a Consiliului și aprobarea Parlamentului European, cu majoritatea absolută a eurodeputaților. AGERPRES/(A - editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Victor Negrescu: Obiectivul nostru este să ajungem până la finalul anului la un acord privind viitorul buget multianual al UE

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un cetățean român este acuzat în Ungaria că a ținut un bărbat ca sclav
Un cetățean român a fost inculpat în Ungaria pentru că a ținut ca sclav un bărbat sărac din Nagykoros, în centrul țării, a anunțat joi procuratura din Pesta, conform MTI. Acuzatul a convenit în 2022 ca victima sa să lucreze ca șofer în schimbul cazării și meselor, plus un salariu foarte mic. La începutul lui
Noul colider al grupului Verzilor, Nicu Ștefănuță, anunță că va lupta pentru categoriile sociale defavorizate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Noul copreședinte al grupului Verzilor din Parlamentul European, Nicu Ștefănuță, a anunțat miercuri că intenționează ca din această poziție să lupte pentru categorii sociale defavorizate, cum sunt tinerii, femeile, familiile cu copii și oamenii aflați în căutarea unui loc de muncă.
PE nu va vota un buget multianual al UE care ar propune tăieri periculoase pentru România, afirmă Siegfried Mureșan
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European (PE) nu va vota un buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034 care ar propune tăieri periculoase pentru România sau pentru vreun alt stat membru, a dat asigurări marți eurodeputatul Siegfried Mureșan, co-raportor al PE pentru viitorul cadru financiar multianual (CFM).
O linie electrică planificată între Republica Moldova și România va purta numele lui Trump
O linie electrică de înaltă tensiune planificată, care va conecta România și Republica Moldova, va purta numele 'Trump Liberty Line' ('Linia Libertății Trump'), a anunțat luni Ambasada SUA la Chișinău, aceasta fiind cea mai recentă inițiativă de infrastructură care primește numele președintelui american Donald Trump, comentează marți Reuters.
Daniel Buda: PNL va aștepta să vadă care este programul de guvernare al lui Luca Niculescu
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Partidul Național Liberal (PNL) va aștepta să vadă care este programul de guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu și apoi se va pronunța printr-o decizie luată în forurile sale statutare, a afirmat marți liderul delegației române în grupul europarlamentar al Partidului Popular E
Frații Tate au folosit metoda 'lover boy' pentru a exploata femei (documente judiciare britanice)
Influencerii social media Andrew și Tristan Tate au folosit metoda 'lover boy' pentru a atrage femei cu promisiunea unor relații romantice, după care le-au constrâns să producă materiale pornografice online, conform unor documente judiciare britanice făcute publice luni în SUA, relatează Reuters. în cea mai detaliată
Ursula von der Leyen: Atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră sunt inacceptabile
Atacurile asupra navelor civile sunt inacceptabile, a declarat marți președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce două nave civile au fost lovite în zona economică a Bulgariei din Marea Neagră. 'Situația din Marea Neagră este tot mai îngrijorătoare. Nave comerciale - și echipaje nevinovate - sunt luate la țintă, iar vieți au fost
Moștenirea lui Elie Wiesel, evocată la Washington
Moștenirea lui Elie Wiesel și legătura sa cu România au fost evocate la Washington, în cadrul unui eveniment organizat la Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite, potrivit Ambasadei României în SUA. Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a vorbit despre rolul lui Wiesel în confruntarea









