Canicula afectează organismul mult mai mult decât senzația de disconfort, iar simplul consum de apă nu este întotdeauna suficient pentru a preveni problemele de sănătate, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Rusu, președintele Colegiului Teritorial al Dieteticienilor Iași.
Adina Rusu atrage atenția că temperaturile extreme determină pierderi importante de apă și electroliți, ceea ce poate afecta funcționarea inimii, rinichilor și sistemului nervos, în special în cazul copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu boli cronice.
'Codul roșu de caniculă a acoperit aproape întreaga țară, aducând, pe lângă disconfortul termic, o provocare importantă pentru sănătate. Pierderile de apă și de electroliți pe care le poate înregistra organismul nostru în această perioadă pot avea consecințe importante asupra funcției cardiovasculare, renale, neuromusculare și metabolice. Această 'luptă' de adaptare poate fi și mai grea pentru copii, vârstnici sau pacienți cu boli cronice, la care fiecare creștere cu 1°C a temperaturii ambientale aduce un risc mai mare de complicații cardiovasculare și respiratorii', a explicat Adina Rusu.
Potrivit dieteticianului, principalul pericol al acestor zile este deshidratarea, care apare atunci când aportul de lichide nu compensează pierderile prin transpirație.
'Trebuie să acordăm o atenție deosebită hidratării, fiind important să conștientizăm permanent că senzația de sete apare, de multe ori, abia când organismul este deja ușor deshidratat. Din acest motiv, apa trebuie consumată regulat, pe tot parcursul zilei, nu doar la apariția senzației de sete. Necesarul de lichide diferă în funcție de temperatură, activitate fizică, greutate, vârstă și afecțiuni, iar persoanele cu insuficiență cardiacă, boală renală cronică sau ciroză hepatică trebuie să respecte indicațiile medicului curant, deoarece pentru acestea consumul excesiv de lichide poate agrava evoluția bolii', a declarat Adina Rusu.
Conform acesteia, apa rămâne cea mai bună opțiune de hidratare, băuturile răcoritoare îndulcite, sucurile din comerț și energizantele nefiind alternative eficiente.
'Zahărul conținut în aceste băuturi crește aportul caloric, fără să corecteze eficient deficitul hidric. La rândul său, alcoolul favorizează deshidratarea și crește riscul de hipotensiune, iar cafeaua este acceptabilă doar cu moderație, cu atenție deosebită mai ales la persoanele cu afecțiuni cardiovasculare sau anxietate', a precizat dieteticianul.
Ea a menționat că prin transpirație nu pierdem doar apă, ci și cantități importante de sodiu, potasiu, magneziu și calciu, minerale esențiale pentru sistemul nervos și pentru activitatea musculară și cardiacă; dezechilibrele lor pot determina crampe, fatigabilitate, amețeli sau tulburări de ritm cardiac.
'De regulă, aceste pierderi pot fi compensate printr-o alimentație echilibrată, bogată în fructe, legume, lactate, leguminoase și pește. Fructele sunt o alegere excelentă datorită apei, potasiului și vitaminei C, dar nu pot înlocui singure o alimentație echilibrată', afirmă Adina Rusu.
Tot ea menționează că respectarea unui program al meselor principale ale zilei este importantă și în aceste perioade caniculare.
'Apetitul scade natural în zilele călduroase, făcându-ne să mâncăm mai puțin ziua și să recuperăm printr-o masă abundentă seara - comportament neindicat, deoarece mesele voluminoase cresc efortul digestiv și produc mai multă căldură prin metabolizare. Mai potrivit este consumul unor mese mici și regulate, cu o sursă de proteine la fiecare masă - iaurt, chefir, brânzeturi proaspete, ouă, pește, carne slabă sau leguminoase - alături de legume, fructe, cereale integrale și grăsimi nesaturate. Se recomandă limitarea consumului de preparate prăjite, carne grasă, mezeluri, fast-food și dulciuri concentrate', a explicat Adina Rusu.
Conform acesteia, studiile recente au arătat și faptul că temperaturile ridicate pot afecta și masa musculară la persoanele vulnerabile, prin reducerea activității fizice și a aportului alimentar; de aceea trebuie menținut un aport proteic corespunzător și un nivel optim de mișcare.
'La persoanele cu obezitate, problema este și mai complexă: excesul de țesut adipos îngreunează eliminarea căldurii, iar reducerea mișcării, combinată cu scăderea aportului de proteine, crește riscul de pierdere musculară. Așadar, canicula impune mai mult decât o simplă creștere a consumului de apă, fiind esențială adaptarea întregii alimentații pentru prevenirea complicațiilor termice. Hidratarea constantă, mesele mici și regulate, distribuirea proteinelor pe parcursul zilei și includerea alimentelor bogate în apă, vitamine și minerale contribuie la menținerea echilibrului hidroelectrolitic și la reducerea riscurilor pentru sănătate, în special în rândul persoanelor vulnerabile', a conchis aceasta. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Dana Lepădatu, editor online: Ada Vîlceanu)
Dietetician: Hidratarea nu este suficientă pe timp de caniculă. Alimentația trebuie adaptată temperarturilor extreme

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arad: Jumătate dintre paturile pentru copii de la SCJU, ocupate la debutul sezonului de infecții respiratorii
Jumătate dintre paturile pentru copii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad au fost ocupate pe fondul infecțiilor respiratorii înregistrate în prima săptămână din octombrie, considerată de autorități perioada de debut a sezonului de viroze, iar la nivel de județ, numărul îmbolnăvirilor este peste m
SJU Piatra-Neamț va comunica informațiile oficiale cu ajutorul unui avatar
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț va comunica informațiile oficiale cu ajutorul unui avatar dezvoltat cu inteligența artificială, a anunțat conducerea unității sanitare, precizând, totodată, că proiectul va fi implementat gratuit de o firmă din județ. 'Pregătim o nouă modalitate de a comuni
Hunedoara: Spitalul Municipal Brad va realiza un parc fotovoltaic pentru acoperirea costurilor cu energia electrică
Hunedoara: Spitalul Municipal Brad va realiza un parc fotovoltaic pentru acoperirea costurilor cu energia electrică
Botoșani: Spitalul Județean 'Mavromati' a scos la concurs 157 de posturi, după deblocarea prin hotărâre de guvern
Peste 150 de posturi de medici, asistenți medicali, îngrijitori, infirmieri, brancardieri, dar și personal auxiliar au fost scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență 'Mavromati' Botoșani, după deblocarea, prin hotărâre de guvern, a posturilor din sistemul sanitar, a anunțat, miercuri, într-o conferință d
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist, care începe miercuri, a anunțat Ministerul Sănătății. în perioada 7 octombrie - 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist.
Galați: Unitate nouă de igienizare la Spitalul TBC; investiția are o valoare de 5,2 milioane de lei
Lucrările la noua unitate de igienizare a Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Galați, investiție a Consiliului Județean Galați în valoare de 5,2 milioane de lei, sunt în plină desfășurare, a anunțat, marți, președintele CJ Galați, Costel Fotea. Potrivit acestuia, o mare pate dintre compartimentările
Bacău: Spitalul din Buhuși devine centru regional de screening pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' din Buhuși devine timp de trei ani centru de screening al cancerului pulmonar, în regiunea Nord-Est, a anunțat managerul unității sanitare, Constantin Poiană. Acesta fapt este posibil în urma unui parteneriat încheiat între spitalul din Buhuși și
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean









